11 definiții pentru călcătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.

CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Călca + suf. -ătură.

călcătúră sf [At: CORESI, PS. 33 / Pl: ~ri / E: călca + ~ătură] 1 Fel de a merge Si: mers, pas, pășire, umblet. 2 (Înv) Asuprire. 3 (Înv) Încălcare. 4 (Înv) Năvălire. 5 (Pop) Boală. 6 (Pop; spc) Epilepsie. 7 (Pop; la vite) Bătătură pe pulpă sau pe uger. 8 (Bot; reg) Vulturică (Hieracium pirosella).

CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. Îl cunosc pe călcătură Că nu are firea bună. BIBICESCU, P. P. 59. ♦ (Concretizat) Urmă. Să-ți arăt călcătură, Să vezi, frate, umbletul. PĂSCULESCU, L. P. 227.

CĂLCĂTÚRĂ, călcături, s. f. Fel de a merge; pas, mers, umblet. – Lat. calcatura.

CĂLCĂTÚRĂ ~i f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alură. 2) Locul unde a călcat cineva cu piciorul; urmă. /a călca + suf. ~ătură

călcătură f. urmă de picior, pas [Lat. CALCATURA].

călcătúră f., pl. ĭ. Rezultatu călcăriĭ, urmă. Felu de a călca. Epilepsie, boala copiilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri

călcătúră s. f., g.-d. art. călcătúrii; pl. călcătúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂLCĂTÚRĂ s. v. mers.

CĂLCĂTU s. mers, mișcare, pas, pășit, umblet, (rar) mersătură, (înv. și pop.) mersură. (O ~ săltăreață.).

Intrare: călcătură
călcătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • călcătu
  • călcătura
plural
  • călcături
  • călcăturile
genitiv-dativ singular
  • călcături
  • călcăturii
plural
  • călcături
  • călcăturilor
vocativ singular
plural

călcătură

etimologie:

  • Călca + sufix -ătură.
    surse: DEX '98 DEX '09