bărăgan sn [At: ALAS 16 VI, 1929, 5/4 / Pl: ~uri / E: nct] 1-2 Șes întins (sterp sau) roditor, acoperit de ierburi, fără păduri sau așezări omenești. 3 Câmp imens. 4 Stepă. 5 (Fig) Loc fără hotar și fără stăpân, pustiu și îndepărtat. 6 (Îe) A striga (sau a umbla, a se comporta) ca pe ~ A fi lipsit de educație. 7 (Fig) Om leneș și corpolent.

bărăgán s.n. 1 (geomorf.) Șes întins, care are caractere de stepă, cu secetă vara și cu viscole iarna. 2 Fig. Loc fără hotar și fără stăpîn, pustiu și îndepărtat. • pl. -uri. /etimol. nec.

BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentînd caractere de stepă (ierburi dese, populație rară etc.). Așa ar fi vrut să-și înceapă Cocor scrisoarea către cineva de departe, tocmai de la Malu-Surpat, lîngă bărăganul de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 108.

BĂRĂGAN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentînd caractere de stepă.

BĂRĂGAN ~uri n. Loc neted și întins, situat la o altitudine mică, prezentând caractere de stepă. [Pl. și bărăgane] /Din Bărăgan n. pr.

bărăgan n. loc necultivat și sterp (după întinsa câmpie a Bărăganului).

bărăgán n., pl. urĭ și e (poate d. baragă adică „țara lupilor”). Cîmp imens, ca Ialomița. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna iute fără să ĭei în samă lumea de pe jos.

bărăgan (șes) s. n., pl. bărăganuri

bărăgan (șes) s. n., pl. bărăganuri

bărăgan s. n., pl. bărăganuri/bărăgane