14 definiții pentru bunăvoință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bunăvoință sf [At: DA / E: bună + voință] 1 Atitudine binevoitoare față de cineva Si: (îvr) bunătămare (1). 2 Tragere de inimă.

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen. -dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. Tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare (față de cineva); îngăduință. Cu toată bunăvoința ce avea, se lehămstește și de binefacere și de tot. CREANGĂ P. 332. Solii... fură ascultați cu multă bunăvoință. BĂLCESCU, O. II 271. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva). Tovarășul acesta lucrează cu multă bunăvoință. – Forme gramaticale: art. bunăvoința, gen.-dat. bunăvoinței și (mai rar) bunei-voințe.

BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. Tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).

BUNĂVOÍNȚĂ f. 1) Atitudine binevoitoare (față de cineva); dispoziție favorabilă; îngăduință. 2) rar Străduință deosebită; râvnă; zel. [G.-D. bunăvoinței] /bună + voință

bunăvoínță, bună-voínță saŭ búnă voínță f. Dispozițiune favorabilă față de cineva saŭ de ceva: grație bunăvoințeĭ luĭ saŭ buneĭ luĭ voințe.

bunavoință f. dispozițiune favorabilă pentru cineva.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bunăvoínță (atitudine binevoitoare) s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței

bunăvoínță s. f., art. bunăvoínța, g.-d. art. bunăvoínței

bunăvoință, gen. bunăvoinței

bunăvoință, bunei voințe gen. a.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUNĂVOÍNȚĂ s. 1. afecțiune, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (N-am simțit ~ lui obișnuită.) 2. amabilitate, atenție, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.) 3. v. serviabilitate. 4. v. amabilitate. 5. îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. râvnă, silință, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mai nimic.)

BUNĂVOINȚĂ s. 1. afecțiune, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură. (N-am simțit ~ lui obișnuită.) 2. amabilitate, atenție, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat multă ~.) 3. amabilitate, serviabilitate, (livr.) complezență, (înv.) complăcere, priință. (~ lui față de mine.) 4. amabilitate, bunătate. (Te rog să ai ~ să-mi spui cît e ceasul.) 5. îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea. (Cu ~ lui.) 6. rîvnă, silință, sîrg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza nimic.)

Intrare: bunăvoință
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bunăvoință
  • bunăvoința
plural
genitiv-dativ singular
  • bunăvoințe
  • bunăvoinței
plural
vocativ singular
plural

bunăvoință

  • 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: îngăduință 2 exemple
    exemple
    • Cu toată bunăvoința ce avea, se lehămetește și de binefacere și de tot. CREANGĂ P. 332.
      surse: DLRLC
    • Solii... fură ascultați cu multă bunăvoință. BĂLCESCU, O. II 271.
      surse: DLRLC
  • 2. Tragere de inimă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: râvnă sârg zel un exemplu
    exemple
    • Tovarășul acesta lucrează cu multă bunăvoință.
      surse: DLRLC
  • comentariu rar Genitiv-dativ și: bunei-voințe.
    surse: DLRLC

etimologie: