12 definiții pentru buiestru (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

buiestru, ~iastră [At: H VII, 149 / V: ~iast~ / Pl: ~eștri, ~tre / E: ml *ambulester] (Reg) 1-2 sm, a (Cal) care, în mers, aduce concomitent înainte picioarele laterale. 3 sn Mersul calului care calcă cu ambele picioare (dinainte sau din lateral) concomitent. 4 a Nărăvaș.

BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -stre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

BUIÉSTRU, -IÁSTRĂ, buieștri, -iestre, s. m., s. n., adj. 1. S. n. Mers al calului sau al altor animale în timpul căruia pașii se fac cu picioarele din aceeași parte. 2. Adj., s. m. Buiestraș. 3. Adj. Nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic. – Et. nec.

BUIÉSTRU2, -IÁSTRĂ, buiestri, -stre, adj. (Despre cai, rar despre alte ființe) Care merge în buiestru, buiestraș; p. ext. neastîmpărat, zburdalnic, neliniștit. Cal buiestru.Ceilalți vizitii... nu s-ar încumeta să mîie iepele prea buiestre. REBREANU, R. I 214.

BUIÉSTRU2,-IÁSTRĂ, buieștri, -iestre, adj. Care merge în buiestru1; p. ext. nărăvaș; neastâmpărat, zburdalnic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buiéstru1 (-ies-) (rar) adj. m., pl. buiéștri; f. buiástră (-ias-), pl. buiéstre

buiéstru adj. m., s. m. (sil. -ies-), pl. buiéștri; f. sg. buiástră (sil. -ias-), pl. buiéstre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUIÉSTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tânăr.)

BUIESTRU adj., s. buiestraș. (Un ~ tînăr.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buiéstru (buiástră), adj.1. (Cal) care merge făcînd pașii cu picioarele de aceeași parte. – 2. (S. n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastră, adj. f. (vacă in călduri). Origine incertă. După Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. *boiester, de la boia „piedică, legătură”, datorită nevoii de a lega picioarele calului când se începe să i se arate pasul buiestru. Această ipoteză este dificilă din punct de vedere fonetic. Par mai puțin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 și REW 1245), care pleacă de la *bovestris, și ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazează pe lat. ambo extra. Pe de altă parte, Pușcariu a susținut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un lat. *ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezește îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercări de explicare pleacă de la presupunerea că este vorba de un cuvînt lat., și această supoziție se întemeiază pe prezența finalului -estru, care este posibil să reprezinte suf. lat. -ester. Totuși Cihac, II, 32 se gîndea la o posibilă der. de la sl. buj „încrezut”, bujakŭ „nebun” (› rom. buiac), cf. pol. zbujać się „a se împăuna”. Sensul 3 („excesiv”) coincide cu această indicație. Este cert că DAR se îndoiește de autenticitatea acestui sens, care îl consideră o greșeală personală a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu același sens, și pe de altă parte, coincide cu var. boiastră „(vacă) în călduri”. Acest ultim cuvînt se leagă în DAR de *bovestris: der. nesigură, dacă ne gîndim că în mod normal ar trebui să se aștepte o formație bazată pe taurus. Este cert, prin urmare, că buiestru nu poate fi separat de buiac, fie că este vorba de o contaminare, fie de o der. directă, cu finala modificată de influența lui pedestru.

Intrare: buiestru (adj.)
buiestru1 (adj.) adjectiv
  • silabație: bu-ies-tru
adjectiv (A100)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buiestru
  • buiestrul
  • buiestru‑
  • buiastră
  • buiastra
plural
  • buieștri
  • buieștrii
  • buiestre
  • buiestrele
genitiv-dativ singular
  • buiestru
  • buiestrului
  • buiestre
  • buiestrei
plural
  • buieștri
  • buieștrilor
  • buiestre
  • buiestrelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buiestru (adj.) buiastră

etimologie: