BUCÓLICĂ, bucolice, s. f. Mic poem pastoral; eglogă, idilă. Bucolicele lui Virgiliu.

BUCÓLICĂ, bucolice, s. f. Mic poem pastoral; eglogă, idilă. – Lat. lit. bucolica (fr. bucolique).

BUCÓLICĂ s.f. Poezie pastorală; eglogă, idilă. [Pl. -ce. / < lat. bucolica, cf. fr. bucolique, gr. boukolikos – pastoral].

BUCÓLICĂ ~ce f. Creație artistică de proporții reduse, în care sunt idealizate frumusețile vieții rurale (în special, a păstorilor); eglogă; idilă; pastorală. /<fr. bucolique

bucolic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: lat bucolicus] 1 a Care este specific vieții pastorale idilice. 2 a (Pex) Rustic. 3 sf Poem pastoral Cf eglogă, idilă,

bucolic, -ă s.f., adj. 1 s.f. (lit.) Mic poem pastoral, care reflectă în mod idilic viața de la țară; eglogă, idilă. Bucolicele lui Vergiliu. 2 adj. (în vers. greco-latină; despre cezură) Care se găsește după al patrulea picior într-un hexametru. 3 adj. Care este caracteristic vieții pastorale, care ține de viața păstorilor. Seara, precedați... de dangătul metalic al tălăngilor, răspîndind deasupra munților calme ecouri bucolice, păstorii se întorc la colibă (BOGZA). ♦ Care se referă la viața de la țară văzută în mod idilic. Scriitorul a prezentat viața bucolică de la bunici. • pl. -ci, -ce. /<fr. bucolique, germ. bukolisch, lat. būcŏlĭcus, -a, -um; cf. gr. βουκολικός <βουκόλος „văcar, boar”.

BUCÓLIC, -Ă I. adj. 1. referitor la viața de la țară; idilic, pastoral. 2. (despre cezură) care se găsește după al patrulea picior într-un hexametru. II. s. f. mic poem pastoral; eglogă, idilă. (< fr. bucolique, lat. bucolicus)

bucolică s. f., g.-d. art. bucolicei; pl. bucolice

bucolică s. f., g.-d. art. bucolicei; pl. bucolice

bucólică s. f.

BUCÓLICĂ s. (LIT.) eglogă, idilă. (O ~ de Vergiliu.)

BUCOLICĂ s. (LIT.) eglogă, idilă. (O ~ de Vergiliu.)

BUCOLICĂ (< fr. bucolique < lat. bucolicus < gr. boukolicos, pastoral) Poezie cu tematică pastorală (v. idila).