19 definiții pentru broșă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. 2. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.

broșă sf [At: DA / V: (îrg) brociu / Pl: ~șe / E: fr broche] 1 Podoabă femeiască ce se prinde de haine cu un ac Cf agrafă. 2 (Teh) Unealtă în formă de cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie, pentru evacuarea gazelor. 3 (Teh) Schelet metalic al unui miez de turnătorie în formă cilindrică. 4 (Teh) Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea (interioară sau exterioară) a pieselor metalice.

broșă s.f. 1 Bijuterie, prevăzută cu un ac, pe care femeile o poartă prinsă la rochie, la șal, pe haină etc. 2 (tehn.) Schelet metalic de formă cilindrică al unui miez de turnătorie. 3 (tehn.) Instrument de așchiere (tronconică sau prismatică), cu tăișuri multiple, care este folosit la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. 4 (med.) Tijă metalică fină cu vîrful ascuțit, utilizată în chirurgia ortopedică, în osteosinteză, sau pentru ancorarea dispozitivelor de tracțiune-extensie. • pl. -e. /<fr. broche.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie femeiască prevăzută cu un ac, care se poartă înfiptă în rochie, în guler, în șal etc. Broșe în chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. 3. Unealtă de tăiere adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară; ac de broșat.

BROȘĂ, broșe, s. f. 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de guler etc. 2. Unealtă de turnătorie de forma unui cui lung, cu care se fac canale pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. ♦ Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie. 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, adaptată la mașina de broșat, formată dintr-o tijă dințată cu mișcare liniară. – Fr. broche.

BROȘĂ s.f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă într-un ac la rochie, la șal etc. 2. Unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ♦ Schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. ♦ Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 3. Unealtă folosită la mașina de broșat. [< fr. broche].

BROȘĂ s. f. 1. bijuterie pe care femeile o poartă, prinsă într-un ac, la rochie etc. 2. unealtă cu care se fac găuri în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor rezultate de la turnare. ◊ schelet cilindric de metal al unui miez de turnătorie. 3. tijă în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. 4. unealtă folosită la mașina de broșat. (< fr. broche)

BROȘĂ ~e f. 1) Bijuterie, prevăzută cu un ac pentru a putea fi fixată la o haină (rochie, bluză etc.). 2) Unealtă cu care se prelucrează suprafețele pieselor metalice. 3) med. Tijă specială, folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. broșei] /<fr. broche

*bróșă f., pl. e (fr. broche). Bijuterie pe care femeile șĭ-o pun la gît pin ajutoru unuĭ ac. – În est broș n., pl. urĭ (rus. brošĭ).

ceas-broșă s. n. Ceas care servește drept broșă ◊ „Am văzut ceasuri cu care poți înota liniștit la o adâncime de 200 m; ceasuri-pandantiv și ceasuri-broșă; ceasuri ultraplate înalte numai de 3 mm; ceasuri-calendar și ceasuri-brichetă; ceasuri pentru navigația aeriană, care indică simultan timpul mediu și unghiul orar corespunzător timpului sideral.” Sc. 8 V 65 p. 4 //din ceas + broșă//

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., art. broșa, g.-d. art. broșei; pl. broșe

broșă s. f., g.-d. art. broșei; pl. broșe

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

broșă (-șe), s. f. – Bijuterie prevăzută cu un ac care se poartă prinsă pe îmbrăcăminte. Fr. broche.Der. broșa, vb. (a lega filele unei cărți), din fr. brocher; broșor, s. m. (legător), din fr. brocheur; broșură, s. f., din fr. brochure.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BRÓȘĂ (< fr.) s. f. 1. Bijuterie pe care femeile o poartă prinsă cu un ac la rochie, șal etc. 2. Sculă așchietoare (tronconică sau prismatică) cu numeroși dinți așezați după înălțime crescătoare, care lucrează prin tragere, împingere sau rotire; este utilizată la prelucrarea suprafețelor interioare sau exterioare ale pieselor metalice.

Intrare: broșă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • broșă
  • broșa
plural
  • broșe
  • broșele
genitiv-dativ singular
  • broșe
  • broșei
plural
  • broșe
  • broșelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

broșă, broșesubstantiv feminin

  • 1. Bijuterie feminină prevăzută cu un ac, care se poartă prinsă de rochie, de haină etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Broșe în chip de păianjen de aur cu ochi de rubin. DUMITRIU, B. F. 95. DLRLC
  • 2. Unealtă de turnătorie, de forma unui cui lung, cu care se fac canale în formele de turnătorie pentru evacuarea gazelor dezvoltate la turnare. DLRLC DN
    • 2.1. Scheletul metalic, de formă cilindrică, al unui miez de turnătorie; armătură de miez. DLRLC DN
  • 3. Unealtă de așchiere cu tăișuri multiple, folosită la prelucrarea suprafeței (interioare sau exterioare) a unor piese metalice; ac de broșat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 4. Tijă folosită în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.