13 definiții pentru brac (rest)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

brac1 sn [At: I. IONESCU, D. 370 / Pl: ~uri / E: ucr браку] (Reg) 1 Parte proastă (și nefolositoare) care rămâne după ce se alege ceva. 2 (Spc; îs) Cal de ~ Cal care nu mai e bun de nimic.

BRAC, bracuri, s. n. (Mold., mai ales la pl.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68. Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.

BRAC2, bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.

BRAC2 s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)

BRAC2 ~uri n. Deșeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brac2 (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri

brac (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRAC s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. sfărîmătură, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).

Intrare: brac (rest)
brac2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brac
  • bracul
  • bracu‑
plural
  • bracuri
  • bracurile
genitiv-dativ singular
  • brac
  • bracului
plural
  • bracuri
  • bracurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brac (rest)

  • 1. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare.
    exemple
    • Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68.
      surse: DLRLC
    • Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Cal de brac.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.
        surse: DLRLC
    • 1.2. prin specializare Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: deșeu

etimologie: