BRAC, bracuri, s. n. (Mold., mai ales la pl.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68. Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.