brac² sm [At: DEX² / Pl: ~aci / E: fr braque] Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi Si: prepelicar.

brac² s.n. (reg.) Rămășiță inutilizabilă; rest, bucată. Pe cînd luna strălucește peste a tomurilor bracuri (EMIN.). ♦ Spec. Deșeu rezultat în urma fabricării hîrtiei. ◊ Loc.adj. De brac = care nu este bun de nimic; nefolositor. Slab și costeliv, ca un cal de brac (ODOB.). • pl. -uri. /<germ. Brack „deșeu”, „rămășiță”; cf. vraf.

brac¹ s.m. Rasă de cîini de vînătoare cu părul scurt și urechile mari și blegi; cîine care face parte din această rasă; prepelicar. • pl. -ci. /<fr. braque, germ. Bracke, it. bracco.

BRAC¹, braci, s. m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.

BRAC s.m. Cîine de vînătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].

BRAC¹ s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)

BRAC¹ ~ci m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos și cu părul scurt, folosiți, mai ales, la vânatul de prepelițe și de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.

brac¹ (rasă de câini) s. m., pl. braci

brac¹ (câine) s. m., pl. braci

brac (prepelicar) s. m., pl. braci

BRAC s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.

BRAC s. (ZOOL.) 1. prepelicar, (Transilv.) vișlă. (~ este un cîine de vînătoare.) 2. brac englez = poanter. (~ este un cîine de vînătoare).