19 definiții pentru brâncă (boală, plantă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRẤNCĂ1, (3, 4) brânci, s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

brấncă2 sfs [At: ECONOMIA, 102 / E: ns cf srb brnka] 1 (Pop) Boală de vite și de porci manifestată prin umflături la gât și la cap. 2 Plantă ierboasă fără frunze, cu flori verzui sau alburii care formează spice cărnoase și crește pe soluri sărate și care se întrebuințează ca medicament contra brâncii2 (1) Si: brâncarită, gușteriță, iarba-porcului, iarbă-sărată (Salicornia herbacea). 3 (Med; pop) Bubă ascunsă care afectează oasele picioarelor, mâinilor și capului Si: bubă, orbalț. 4 Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

brâncă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) pedicuță. 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRÂNCĂ1 f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

brâncă f. Med. 1. numele popular al erizipelului; 2. umflături la gât sau la cap (la cai și la porci): bivolii sunt apărați de brâncă. [Cf. gr. mod. BRÁNCHOS, răgușeală].

BRÎ́NCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee, în special pe abdomen. 2. Erizipel. Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.

2) brî́ncă f., pl. ĭ (vgr. braghós, pron. bránhos, răceală, brîncă porcească, de unde și alb. brăngă. D. rom. vine sîrb. Banat brinka, orbalț). Erizipel, orbalț. (De boala asta suferă și vitele, care se unflă la gît și la cap, afară de bivolĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brấncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brấncii; (plante, mâini) pl. brânci

brâncă (boală, plantă, mână) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante, mâini) pl. brânci

brâncă (erizipel, salicornie) s. f., pl. brânce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRÂNCĂ s. v. braț, buberic, erizipel, labă, mănușă, membru superior, mână, rujet.

BRÂNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brâncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brânca-ursului v. crucea-pământului. 3. v. zămoșiță.

brîncă s. v. BRAȚ. BUBERIC. ERIZIPEL. LABĂ. MĂNUȘĂ. MEMBRU SUPERIOR. MÎNĂ. RUJET.

BRÎNCĂ s. (BOT.) 1. (Salicornia herbacea) (rar) salicornie, (reg.) brîncariță, buberic, căpriță, gușterariță, gușteriță, sărigea, soloneț, cornul-salcei, iarba-porcului, iarbă-grasă, iarbă-sărată, mătură-roșie, sărătură-roșie. 2. brînca-ursului (Heracleum sphondylium) = crucea-pămîntului, (înv. și reg.) sclipeț, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brîncă (-ci), s. f.1. Anghină. – 2. Săricică (Salicornia herbacea). – 3. Erizipel. Gr. βράγχος „anghină” (Cihac, I, 38 și II, 640; Diculescu, Elementele, 477; Pascu, Beiträge, 26). DAR se referă la sb. brnka, pe care îl derivă din sl. brekno „a inflama”, dar care pare mai curînd că provine din rom. (Candrea, Elementele, 407).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

brấncă2, brânci, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria, 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). ♦ (med. pop.) Folosită pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza, 1968: 157). – Et. nec. (DEX); cf. srb. brnka < sl. brekno „a inflama” (DA, MDA); gr. braghós, bránhos „răceală, brâncă porcească” (Scriban, Cihac, Pascu). Cuv. rom. > srb. brnka (Candrea, cf. DER).

brấncă2, -i, (brângă), s.f. – 1. (med. vet.) Boală contagioasă, specifică porcilor (brângă): „Animalul nu are poftă de mâncare și apar unele semne de neliniște. Localnicii (din Călinești) cunosc o plantă numită brânguță, care este culeasă, fiartă și cu fiertura se spală animalul bolnav și i se dă să și bea” (Memoria 2004: 1.072). 2. (bot.) Buruiană de bubă, urzică neagră, brânca porcului (Scrophularia nodosa L.). Folosită în medicina populară pentru zgâlci (scrofuloză); de asemenea, contra gușterului (crup difteric) la porci (Borza 1968: 157). 3. Erizipel (Butura, 1979). – Cf. srb. brnka (MDA).

Intrare: brâncă (boală, plantă)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brâncă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânce
  • brâncele
genitiv-dativ singular
  • brânce
  • brâncei
plural
  • brânce
  • brâncelor
vocativ singular
plural

brâncă (boală, plantă) salicornia

  • 1. (numai) singular Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee, în special pe abdomen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. (numai) singular popular Boală infecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: erizipel orbalț (boală) attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.
      surse: DLRLC
  • 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea)
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie: