5 definiții pentru bontănitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bontănitúră sf [At: SBIERA, P., 170 / Pl: ~ri / E: bontăni + (i)tură] (Reg) Ciocănitură.

BONTĂNITÚRĂ, bontăniluri, s. f. (Mold., Bucov., Transilv.) Ciocănitură, bocănitură. Copiii, auzind bontănitura și ciocănitură aceasta, credea într-adevăr că acolo se află tata lor, făcînd lemne. SBIERA, P. 170.

BONTĂNITÚRĂ, bontănituri, s. f. (Reg.) Ciocănitură, bocănitură. – Din bontăni + suf. -(i)tură.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BONTĂNITÚRĂ s. v. bocăneală, bocănit, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură.

bontănitu s. v. BOCĂNEALĂ. BOCĂNIT. BOCĂNITURĂ. POCĂNEALĂ. POCĂNIT. POCĂNITURĂ.

Intrare: bontănitură
bontănitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bontănitu
  • bontănitura
plural
  • bontănituri
  • bontăniturile
genitiv-dativ singular
  • bontănituri
  • bontăniturii
plural
  • bontănituri
  • bontăniturilor
vocativ singular
plural

bontănitură

etimologie:

  • bontăni + sufix -(i)tură.
    surse: DLRM