boltire sf [At: IORGA, C. I. II, 8 / Pl: ~ri / E: bolti] 1 Construire în formă de boltă (1). 2 (Înv) Bolta (1) cerului.

boltire s.f. 1 (arhit.) Boltă, arcadă. ◊ Compar. Rămînea cu ochii pierduți spre pădure, ce părea o boltire (AGÂR.). ◊ Poet. În văzul colinelor, roșii sub boltirea nopții (GAL.). 2 Fig. Boltă cerească. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră (EMIN.). • pl. -i. /v. bolti.

BOLTIRE, BOLTITURĂ (pl. -turi) sf. 💒 1 Partea superioară a unei construcțiuni, a unei încăperi, în formă de boltă ¶ 2 Arcadă [bolti].

BOLTIRE, boltiri, s. f. Boltă (a cerului), boltitură. Neliniștea moșneagului creștea cu cît privea mai mult cerul fără nori și boltirile lui. GALACTION, O. I 166. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. EMINESCU, O. IV 127. ◊ Fig. În văzul colinelor, roșii sub boltirea nopții, sonda arde ca o spînzurătoare uriașă. GALACTION, O. I 315.

BOLTIRE, boltiri, s. f. Boltă (a cerului). Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră (EMINESCU).

BOLTITURĂ 👉 BOLTIRE.

BOLTIRE s. v. boltă, cer, firmament.

boltire s. v. BOLTĂ. CER. FIRMAMENT.