BOLTITURĂ, boltituri, s. f. Parte arcuită a unei bolte. – Bolti + suf. -tură.

boltitură sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 37 / Pl: ~ri / E: boltă + -(i)tură] Partea boltită a unei construcții.

boltitură s.f. (pop.) 1 Partea arcuită a unei construcții; (pop.) boltiș. 2 Fig. Arcadă de verdeață formată de ramurile unite ale arborilor. Sub boltiturile stejarilor celor bătrîni (AGÂR.) • pl. -i. /bolti + -tură.

BOLTITURĂ, boltituri, s. f. Parte arcuită a unei bolți. – Bolti + suf. -tură.

BOLTITURĂ, bollituri, s. f. Partea superioară, boltită, a unei construcții sau a unei încăperi; boltă. (Fig.) Prin boltitură de frunze bîzîiau roiuri nevăzute de gîngănii. AGÎRBICEANU, S. P. 18.

BOLTITURĂ, boltituri, s. f. Partea arcuită a unei bolte. – Din bolti + suf. -(i)tură.

boltitură f. lucrarea de a bolti și rezultatul ei; zid în formă de arcadă sau de semicerc.

boltitúră f., pl. ĭ. Acíunea de a boltĭ. Rezultatu eĭ, boltă.

BOLTIRE, BOLTITURĂ (pl. -turi) sf. 💒 1 Partea superioară a unei construcțiuni, a unei încăperi, în formă de boltă ¶ 2 Arcadă [bolti].

boltitură s. f., g.-d. art. boltiturii; pl. boltituri

boltitură s. f., g.-d. art. boltiturii; pl. boltituri

boltitură s. f., g.-d. art. boltiturii; pl. boltituri

BOLTITURĂ s. v. arcadă.

BOLTITURĂ s. arc, arcadă, boltă, (înv.) sclip. (~ la o construcție.)