10 definiții pentru balț (pl. -uri)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balț1, ~ă [At: LB / Pl: ~i, ~e și -uri / E: lat balteus, balteum, it balza] 1 sn (Reg) Laț cu care (se prinde) se leagă (sau se strânge) ceva. 2 sm (Reg; lpl) Baierele sacului. 3 sn (Reg) Văl de mireasă. 4 sn (Reg) Vălul de pe fața mortului. 5 smf (Reg) Animal (de obicei oaie) cu gâtul alb sau pestriț cu negru.

balț2 sn [At: ALRM I/I h. 50 / V: blaț / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Bărbie.

BALȚ (pl. -țuri) sn. 1 Laț, ochiu de funie 2 Trans. Bucov. Maram. Văl de mireasă, tulpan de lînă sau mătase cu care se învălește capul miresei după cununie: în Sălagiu, duce nănașa în preseara cununiei ~ul, cu care să se îmbălțeze mireasa (MAR.) [lat. balteus].

balț n. 1. laț, ochiu de legat sau de încins; 2. Tr. Buc. văl de mireasă. [Lat. BALTEUS, cingătoare].

balț n., pl. urĭ (lat. bálteus și -eum, cingătoare: it. balzo, stîncă, săritură. V. zbalț, bălțat. Trans. ș.a.) Cerc de fer care ține strîns butucu roateĭ. Verigă legată de capătu uneĭ funiĭ ca să formeze laț. Văl, hobot (la o mireasă, la un mort). V. steĭ 2.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

balț, (balțuri), s. n.1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gîtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanusit. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

balț, balțuri, s.n. 1. Laț, ochi, nod. 2. Năframă de mireasă; voal; ștergar alb din bumbac care se leagă pe capul miresei după cununie: „Eu-s fecioru cu bujoru / Și-am zânit cu bălțișoru” (Ștețco, 1990: 27). – Lat. balteus „centură, curea, bici” (CDDE, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALȚI (lat. balteus) s. n. pl. Cingătoare realizată din ținte de cositor înșiruite pe trei rînduri de bentițe subțiri din piele, purtată de femeile din Ținutul Pădurenilor. Folosite inițial ca simbolurile ale fecundității, prin desacralizare, în decursul timpului, au devenit atribute estetice de importanță deosebită în portul pădurencelor, schimbîndu-și în unele cazuri denumirea în zgărdane.[1]

  1. Mai probabil bálți s. m. pl. sau bálțuri s. n. pl. cata
Intrare: balț (pl. -uri)
balț (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ba
  • balțul
  • balțu‑
plural
  • balțuri
  • balțurile
genitiv-dativ singular
  • ba
  • balțului
plural
  • balțuri
  • balțurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)