BAIER, BAIR (pl. -re) sn., BAIERĂ (pl. băieri), ❍BAIRĂ (pl. băiri) sf. 1 Ață mai mult sau mai puțin groasă, sforicică, fășie îngustă, panglică etc., ce se coase la traistă spre a o putea atîrna de grumazi, sau spre a o spînzura undeva; tot astfel la desagi, la ghiozdan, etc.: eu îmi luam ghiozdanul, îmi treceam băierile pe după gît (DLVR.) ¶ 2 Sfoară legată de urechile sau toartele unui vas spre a-l putea duce atîrnat: toată găIeata are la buze pe băieri cîte o cupă (JIP.); o străchinuță spînzurată în bairi (DRĂGH.) ¶ 3 Fig. Băierile inimii, vasele sanguine de care inima pare atîrnată întocmai ca de niște baiere: a striga, a plînge, a ofta din băierile inimii, a striga, etc. din răsputeri, din fundul inimii; aceste legături ale inimii s’ar putea rupe, după credința poporului, în urma unei sforțări prea mari, sau a unei supărări: mi se rupe, uite, băierile inimii, de milă pentru dumneata (ISP.); de aci, prin anal.: turna de se rupea băirile pămîntului (GR.-N.) ¶ 4 Sfoara cu care se strînge sau se leagă gura pungii: dă gînsacul pe o pungă de cele talgere și cu băierile lungi, de pus în gît (CRG,); de aci proverb: a strînge baieriie pungii, a mai face economii, a nu mai cheltui mult, a nu mai da bani; a avea nouă băieri la pungă (ZNN.), a fi foarte sgîrcit ¶ 5 Ața, chiotoarea de la cămașă sau de la o haină țărănească, șiretul cu care se leagă șorțul pe după mijloc, izmenele, etc.: i-au prins cu baierul izmenelor (SB.) ¶ 6 Ață, șiret ce se trece pe după gît și de care e atîrnat ceva: acest copil avea un baier atîrnat de gît (ISP.) ¶ 7 ‡Mic obiect (medalie, figură, inscripție, etc.) pe care-l poartă cineva atîrnat Ia gît și căruia i se atribue o putere magică, apărarea de primejdii, de boale, vrăji, etc., amuletă: Poartă baier fărmăcat Ce este puterea sa, Fiind în baier cusut Un deget afurisit Cîteva fire de păr Din barba lui Solomon, Și alte lucruri drăcești (STAM.) [lat. bajulus].

baier n. 1. împletitură de lână de care se prinde sau se leagă ceva: cămașa țărănească are la guler două baiere; 2. legătură sau nod: baierile pungii; 3. fig. auriculele inimii, măruntaie: mi se rup baierile inimii de milă ISP.; 4. împletituri descântate ce se pun la grumazul copiilor bolnavi: acest copil avea un baier atârnat de gât ISP. [Origină necunoscută].

báĭer n., pl. e (d. lat. bajulus, purtător, hamal. V. baĭeră). Barieră. Bățu care se trece pin toartele unuĭ ciubăr că să-l poți ridica c’o singură mînă. V. părîngă.

baieră sf [At: PRAV. (1652), ap. GCR I, 162/22 / V: (îrg) bairă sf, -ier, (reg) -ir, ~ior sn (iuz) bae- / Pl: băieri și ~ri / E: lat bajulus, bajula] 1 (Mpl) Parte a unui obiect (de obicei curea, sfoară, ață etc.) care ajută la transportarea, atârnarea sau strângerea obiectului respectiv. Si: toartă. 2 (Îe) A strânge -rile pungii A face economii. 3 (Îe) A avea nouă -ri la (gura de la) pungă A fi foarte zgârcit. 4 (Îe) A-i tăia (cuiva) -rile pungii A face (pe cineva) să-ți dea bani. 5 (Îvp; spc) Cheotoare. 6 (Reg; îlav) În baier Dezbrăcat². 7 (Pop; fig; îs) -rile inimii (sau, rar, -rul pieptului) Valvele inimii. 8-12 (Îe) A (i se) rupe -rile inimii A simți (sau a produce cuiva) o mare durere (fizică sau) morală. 13 (Îe) A-și dezlega -rile inimii A se destăinui. 14-16 (Îe) A ofta (sau a râde ori a striga) din -rile inimii A ofta, (a râde sau) a striga foarte tare, cu toate puterile. 17 (Îvr) Adâncime. 18 (Reg) Minte. 19 (Trs) Salbă de bani. 20 (Îvp) Amuletă. 21 (Înv; îlav) În – Ca amuletă. 22 (Bot; îc) -a-ungurului Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu flori în mici capitule violacee deschis (Centaurea micranthos).

báieră s.f. 1 (mai ales la pl.) Curea (subțire), sfoară etc. cusută sau atașată la un obiect pentru a-l putea transporta, atîrna, strînge, închide etc. Apucă baierile sacoșei pline și porni încet spre casă. ◇ (pop.) Băierile inimii (sau baierul pieptului) = valvele inimii. ◇ Expr. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii = a provoca cuiva sau a simți o mare durere (fizică ori morală). = A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a rîde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a rîde) foarte tare, din toate puterile. ◆ Fig. Adîncime, fund. Tetis chemă pe Briareu ca să iasă din băierile adînci ale pămîntului (ODOB.). 2 (la pl.) Șnur, ață etc. cu care se leagă, se strînge sau se încheie un obiect de vestimentație. Își rupse... băierile cămășii (SLAV.). ◆ Sfoară, șnur cu care se leagă gura unei pungi. În chimir se amestecau, pe lîngă băierele pungii, lanțugul briceagului (SADOV.). ◇ Expr. A lega (sau a strînge) băierile pungii (sau la pungă, de la pungă) = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi (foarte) zgîrcit. A tăia (cuiva) băierile pungii = a face (pe cineva) să-ți dea bani. A deznoda băierile pungii v. deznoda. 3 (mar.; pop.) Ochi de frînghie sau de piele fixat de marginea unei bărci, prin care se trece vîsla. 4 (pop.; în credințe; în forma „baier” împletitură descîntată care se pune la gîtul copiilor bolnavi; amuletă. 5 Compus: (bot.) baiera-ungurului = plantă erbacee, cu tulpina ramificată, cu florile în mici capitule violaceu-deschis (Centaurea micranthos). • pl. -i, (pop.) băieri. și (înv., reg.) báiră s.f., báier, báir, báior s.n. /lat. baiulus, baiula.

BAIER s. v. amuletă, fetiș, mănușă, salbă, talisman, toartă.

baier s. v. AMULETĂ. MĂNUȘĂ. SALBĂ. TALISMAN. TOARTĂ.

baier (ă), baiere, s.n. (f.) (înv.) 1. sfoară, curea 2. salbă (de bani) 3. amuletă, talisman 4. adâncime, fund 5. barieră

baier, baiere, (baer, baior, bair), s.n. 1. Brâu, cureaua de la tașcă; legătură de desagi. 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât: „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco, 1990: 297). – Lat. bajulus, -um „purtător, hamal” (Philippide, CDDE, după DER; MDA).

baier, baiere, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi, 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud, 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco, 1990: 297). – Lat. bajulus, -um „purtător, hamal” (Crețu, Philippide, CDDE, cf. DER; DEX, MDA); „baier e străvechi, specific românesc” (Russu, 1981).

baier, -e, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco 1990: 297). – Lat. bajulus „hamal” (Crețu, Philippide, Candrea-Densusianu, DA, DEX); „Baier e străvechi, specific românesc” (Russu 1981).