baier, baiere, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi, 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud, 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco, 1990: 297). – Lat. bajulus, -um „purtător, hamal” (Crețu, Philippide, CDDE, cf. DER; DEX, MDA); „baier e străvechi, specific românesc” (Russu, 1981).