15 definiții pentru talisman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TALISMÁN, talismane, s. n. Amuletă. – Din fr. talisman.

talisman sn [At: STAMATI, D. / Pl: ~e / E: fr talisman] 1 Mic obiect despre care se crede că aduce noroc celor care îl poartă Si: amuletă, fetiș, mascotă, (îvr) noroc, (reg) musca. 2 (Rar) Semn de recunoaștere.

TALISMÁN, talismane, s. n. Mic obiect despre care se crede că aduce noroc; amuletă. – Din fr. talisman.

TALISMÁN, talismane, s. n. (Astăzi livresc) Mic obiect, considerat în credințele mistice ca fiind înzestrat cu o forță magică supranaturală și avînd puterea de a da ajutor celor care îl poartă cu dînșii. V. amuletă, fetiș. Folosești întotdeauna cîte-un strașnic talisman, ce te-ajută la nevoie și te scapă de dușman. EFTIMIU, Î. 47. Aflai ca și el talismanul Tot raiul să pot să-l coprind. MACEDONSKI, O. I 197. A mării împărat... poartă-n frunte-o mare stea, Un talisman bogat. ALECSANDRI, P. I 146. ◊ Fig. Cotind uniforme în dreapta și în stînga cu zicerea «pardon», talisman care închide gura ghiontiților și călcaților, am alergat la celalalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ♦ (Rar) Semn de recunoaștere. Primarul întîrziază la cărți la club și-și trimite bastonul cu mîner de argint mecanicului de la uzină, pentru ca acesta să aibă un talisman că într-adevăr ordinul pornește de la dumnealui. BASSARABESCU, S. 23.

TALISMÁN s.n. Mic obiect considerat de superstițioși ca având o forță magică, supranaturală de a-i ajuta pe cei care îl poartă; amuletă. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. talisman].

TALISMÁN s. n. amuletă. (< fr. talisman)

TALISMÁN ~e n. Obiect căruia i se atribuie virtuți magice de protejare a purtătorului; fetiș. /<fr. talisman

talisman n. 1. piatră sau bucată de metal căreia superstițiunea îi atribuia o putere extraordinară; 2. fig. ceea ce oferă un efect subit, miraculos: de aș avea a mării talisman AL.

*talismán n., pl. e (fr. talisman, d. ar. tylsamân, pl. d. tylsam, figură magică, d. gr. tálesma, rit; turc. tylsym. Obĭect căruĭa i se atribuĭe o putere supranaturală: a purta un talisman. V. amulet și sancă. – În sec. 16 cu înț. de „hoge” vine d. pers. dâniș-mand, învățat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TALISMAN s. amuletă, (înv.) advar, baier. (Purta la gît un ~.)

Intrare: talisman
talisman1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talisman
  • talismanul
  • talismanu‑
plural
  • talismane
  • talismanele
genitiv-dativ singular
  • talisman
  • talismanului
plural
  • talismane
  • talismanelor
vocativ singular
plural
talisman2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • talisman
  • talismanul
  • talismanu‑
plural
  • talismanuri
  • talismanurile
genitiv-dativ singular
  • talisman
  • talismanului
plural
  • talismanuri
  • talismanurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

talisman

  • 1. Mic obiect despre care se crede că aduce noroc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: amuletă attach_file 4 exemple
    exemple
    • Folosești întotdeauna cîte-un strașnic talisman, ce te-ajută la nevoie și te scapă de dușman. EFTIMIU, Î. 47.
      surse: DLRLC
    • Aflai ca și el talismanul Tot raiul să pot să-l coprind. MACEDONSKI, O. I 197.
      surse: DLRLC
    • A mării împărat... poartă-n frunte-o mare stea, Un talisman bogat. ALECSANDRI, P. I 146.
      surse: DLRLC
    • figurat Cotind uniforme în dreapta și în stînga cu zicerea «pardon», talisman care închide gura ghiontiților și călcaților, am alergat la celalalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Semn de recunoaștere.
      exemple
      • Primarul întîrziază la cărți la club și-și trimite bastonul cu mîner de argint mecanicului de la uzină, pentru ca acesta să aibă un talisman că într-adevăr ordinul pornește de la dumnealui. BASSARABESCU, S. 23.
        surse: DLRLC

etimologie: