19 definiții pentru bâigui buigui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bâiguí [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 154r/33 / V: băi-, bui-, (îrg) buiug-, (înv) buigăi, (reg) bâg-, bâlg-, bulg-, bvâig-, (înv) îmbui- / Pzi: ~bâigui, ~iesc / E: ns cf mg bolyongni] 1 vi A vorbi fără rost sau fără temei Si: a divaga. 2 vi (Mai ales d. bolnavi) A vorbi fără șir, în somn sau în delir Si: a delira, a aiura. 3 vi (Fig; îvr; d. membre) A face mișcări reflexe, fără nici un scop, necontrolate. 4 vr (Îvr) A (se) zăpăci, a (se) ameți de cap. 5 vr (Îe) A se ~ de cap A deveni nebun. 6 vr (Rar) A se văita încet și în neștire.

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. bolvongni „a rătăci”.

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. bolyongni „a rătăci”.

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi fără noimă, fără sens. ♦ A aiura, a delira. ♦ A îngăima, a îngâna. – Comp. magh. bolyo(n)gni.

A BÂIGUÍ bâigui intranz. A vorbi incoerent și confuz. [Sil. bâi-gu-i] /<ung. bolyo[n]gni

BÎIGUÍ, bîigui vb. IV. Intranz. 1. A vorbi fără noimă sau temei, a spune lucruri fără înțeles, a vorbi alandala. Cuprins de o furie neputincioasă, Klapka începu să se lovească cu pumnii în cap, bîiguind. REBREANU, P. S. 99. ♦ A vorbi fără șir (în somn sau în delir); a aiura, a delira. L-a ascultat cum bîiguie în neștirea trudită a neminții lui. POPA, V. 157. 2. A vorbi încet și nedeslușit; a îngăima, a îngîna. Ca la o comandă, sutele de oameni ridicară capetele cu o mișcare parc-ar fi vrut să se scoale în picioare, bîiguind într-un singur glas, prelung ca murmurul unei furtuni trecute: Iertați-ne. REBREANU, R. II 277. (Colivescu,cu frică bîiguind:) Ce tur-tur-turtă? ALECSANDRI, T.. 930. – Prez. ind. și: bîiguiesc (ȘEZ. I 50). – Variantă: (regional) buiguí (ȘEZ. II 128) vb. IV.

bîiguĭ saŭ búiguĭ și -ĭésc, a v. intr. (ung. bolygani, bolyogni și bolyongni, a rătăci, a horhăi). Vechĭ. Rătăcesc: precum liliacu buĭguĭește. (Cant Ist. ier. 154). Fig. Greșesc. Azĭ. Iron. Aĭurez, bolborosesc, vorbesc încurcat, spun prostiĭ: ĭa nu maĭ bîigui! V. tr. Vechĭ. fac să aĭurez, turbur: Dumnezeŭ l-a buĭguĭt. – Și bulg-: aĭ visat și te-ai bulguit (Barac, Hal. 5, 222). Azĭ (Olt.) a se bîlgui, a pofti, a dori (lucrurĭ zadarnice): s’a bîlguit la avere, și n’are traĭ bun în casă (Boc.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bâiguí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấiguie, imperf. 3 sg. bâiguiá; conj. prez. 3 să bấiguie

bâiguí vb., ind. prez. 1 sg. bâigui, 3 sg. și pl. bâiguie, imperf. 3 sg. bâiguiá

bîigui (ind. prez. 1 sg. bîigui, 3 sg. și pl. bîiguie)

bâiguiesc, -uește 3, -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÂIGUÍ vb. v. bombăni.

BÂIGUÍ vb. v. aiura, ameți, buimăci, delira, năuci, zăpăci.

BÎIGUI vb. a bălmăji, a bîrîi, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a boscorodi, a gîngăvi, a îndruga, a îngăima, a îngîna, a mîrîi, a molfăi, a mormăi, a murmura, (pop.) a blodogori, a bufni, (reg.) a dondăni, a mogorogi, a mondăni, a mormoti, a morocăni, a slomni, a tolocăni, (Ban.) a pîtcăi, (prin Olt.) a șondoroi. (Ce tot ~ acolo?)

bîigui vb. v. AIURA. AMEȚI. BUIMĂCI. DELIRA. NĂUCI. ZĂPĂCI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb.1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bâiguí, bâiguiesc, (buigui), vb. intranz. – (reg.) A aiuri, a vorbi fără înțeles: „Ie-o iagă, două de vin / Vine-acasă bâiguind” (D. Pop, 1978: 176). – Din magh. bolyo(n)gni „a tulbura, a rătăci” (Gh. Radu, 1970; MDA).

bâiguí, bâiguiesc, (buigui), vb. intranz. – A aiuri, a vorbi fără înțeles: „Ie-o iagă, două de vin / Vine-acasă bâiguind” (D. Pop 1978: 176). – Din magh. bolyo(n)gni „a tulbura, a rătăci” (Gh. Radu 1970).

Intrare: bâigui
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bâigui
  • bâiguire
  • bâiguit
  • bâiguitu‑
  • bâiguind
  • bâiguindu‑
singular plural
  • bâiguie
  • bâiguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bâigui
(să)
  • bâigui
  • bâiguiam
  • bâiguii
  • bâiguisem
a II-a (tu)
  • bâigui
(să)
  • bâigui
  • bâiguiai
  • bâiguiși
  • bâiguiseși
a III-a (el, ea)
  • bâiguie
(să)
  • bâiguie
  • bâiguia
  • bâigui
  • bâiguise
plural I (noi)
  • bâiguim
(să)
  • bâiguim
  • bâiguiam
  • bâiguirăm
  • bâiguiserăm
  • bâiguisem
a II-a (voi)
  • bâiguiți
(să)
  • bâiguiți
  • bâiguiați
  • bâiguirăți
  • bâiguiserăți
  • bâiguiseți
a III-a (ei, ele)
  • bâiguie
(să)
  • bâiguie
  • bâiguiau
  • bâigui
  • bâiguiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • buigui
  • buiguire
  • buiguit
  • buiguitu‑
  • buiguind
  • buiguindu‑
singular plural
  • buiguie
  • buiguiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • buigui
(să)
  • buigui
  • buiguiam
  • buiguii
  • buiguisem
a II-a (tu)
  • buigui
(să)
  • buigui
  • buiguiai
  • buiguiși
  • buiguiseși
a III-a (el, ea)
  • buiguie
(să)
  • buiguie
  • buiguia
  • buigui
  • buiguise
plural I (noi)
  • buiguim
(să)
  • buiguim
  • buiguiam
  • buiguirăm
  • buiguiserăm
  • buiguisem
a II-a (voi)
  • buiguiți
(să)
  • buiguiți
  • buiguiați
  • buiguirăți
  • buiguiserăți
  • buiguiseți
a III-a (ei, ele)
  • buiguie
(să)
  • buiguie
  • buiguiau
  • buigui
  • buiguiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bâigui buigui

  • 1. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Cuprins de o furie neputincioasă, Klapka începu să se lovească cu pumnii în cap, bîiguind. REBREANU, P. S. 99.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A vorbi fără șir (în somn sau în delir).
      surse: DLRLC sinonime: aiura delira un exemplu
      exemple
      • L-a ascultat cum bîiguie în neștirea trudită a neminții lui. POPA, V. 157.
        surse: DLRLC
  • 2. A vorbi încet și nedeslușit.
    exemple
    • Ca la o comandă, sutele de oameni ridicară capetele cu o mișcare parc-ar fi vrut să se scoale în picioare, bîiguind într-un singur glas, prelung ca murmurul unei furtuni trecute: Iertați-ne. REBREANU, R. II 277.
      surse: DLRLC
    • (Colivescu, – cu frică bîiguind:) Ce tur-tur-turtă? ALECSANDRI, T.. 930.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: bâiguiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: