auxiliar, ~ă [At: MAIORESCU, L. 141 / P: a-u-xi-li-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr auxiliaire, lat auxiliaris] 1-2 sn, a (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de cel principal. 3-4 sn, a (Gnn) (Parte de vorbire) care exprimă raporturile între cuvinte. 5-6 sn, a (Grm; șîs) verb ~ (Verb) cu care se formează timpurile compuse ale verbelor. 7 a (Mat) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. 8-9 smf, a (Persoană) care ajută pe cineva la ceva. 10 a (Îs) Corp (sau trupe) ~e Soldați care luptă sub steagul unei alte națiuni. 11 a (Îs) ServiciuServiciu militar (de birou) îndeplinit de persoane inapte pentru serviciul de front.13 smf, a (Persoană) care aparține unui serviciu auxiliar (11).

*AUXILIAR I. adj. 1 Care vine în ajutorul cuiva, care înlesnește ceva, ajutător: trupe ~e; științele ~e ale filologiei ¶ 2 📖 Verb ~, verb ajutător, care servește la conjugarea unora din timpurile altor verbe. II. sm. Ajutător, sprijinitor: acei cari trebue să fie ~ii cei mai puternici ai civilizațiunii (I.-GH.). III. (pl. -are) sn. Sprijin, ajutor: filologia este ~ul indispensabil al istoriei [fr.].

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj. Care ajută, care dă concursul la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător. Material auxiliar. Piesă auxiliară. ◊ Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor verbale compuse. «A avea», «a fi» și «a voi» sînt, prin unele forme ale lor, verbe auxiliare. ◊ (Substantivat) Un dicționar este un auxiliar prețios pentru cunoașterea unei limbi. ♦ (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate simplifica și rezolva mai ușor o problemă. Linii auxiliare. Unghi auxiliar. Funcție auxiliară. – Pronunțat: a-u-xi-li-ar.

AUXILIAR, -Ă, auxiliari, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător. ◊ Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse. ♦ (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-xi-li-ar] – Fr. auxiliaire (lat. lit. auxiliaris).

AUXILIAR, -Ă adj. Care ajută la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutător. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formează timpurile și modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].

AUXILIAR, -Ă I. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător. ♦ verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii. ◊ (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor. II. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

AUXILIAR ~ă (~i, ~e) Care are o funcție secundară; ajutător. Material ~. ◊ Verb ~ verb cu ajutorul căruia de formează timpurile și modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

auxiliar a. care vine într’ajutor; verb auxiliar, verb ajutător.

*auxiliár, -ă adj. (lat. auxiliaris, d. auxilium, ajutor). Care ajută: armată auxiliară. Serviciu auxiliar, serviciu oamenilor care nu-s destul de robuștĭ p. serviciu militar, dar care-s luați în timp de războĭ p. lucrărĭ maĭ ușoare. Gram. Verbe auxiliare saŭ ajutătoare), acelea care le ajută pe altele în compozițiune: am fost, a fi mers, voĭ trece, urmează să vină.

auxiliar¹ [x pron. gz] (desp. a-u-, -li-ar) adj. m., pl. auxiliari; f. auxiliară, pl. auxiliare

auxiliar¹ [x pron. gz] (a-u-, -li-ar) adj. m., pl. auxiliari; f. auxiliară, pl. auxiliare

auxiliar adj. m. (sil. a-u-, -li-ar) [x pron. gz], pl. auxiliari; f. sg. auxiliară, pl. auxiliare

auxiliar

auxiliar.

AUXILIAR adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ prețios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)

AUXILIAR adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ prețios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)

AUXILIAR, -Ă adj. (cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor): în sintagmele limbă auxiliară și verb auxiliar (v.).