ascuțit¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 193 / Pl: (rar) ~uri / E: ascuți] 1-2 Ascuțire (1-2). 3 (Fig; înv) Agerime. 4 (Înv; ccr) Tăiș. 5 (înv; îe) A trece prin (sau sub) ~ul fierului (sau săbiei) A ucide mulți oameni.

ASCUȚIT I. adj. 1 p. ASCUȚI ¶¶ contr. NEASCUȚIT ¶ 2 Tăios: era așa de ~, de tăia ca briciul ¶ 3 Cu vîrf, un creion ~ ¶ 4 Fig. Subțire și pătrunzător: se auzi glasul ~ al unei cocoane slabe (DLVR.) ¶ 5 Fig.: ~ la limbă, neastîmpărat, care vorbește mereu, care e înțepător, răutăcios; a avea limbă ~ă, a fi rău de gură, mușcător ¶ 8 Fig. Pătrunzător, ager: ~ la minte; minte ~ă ¶ 7 📖 Accent ~ 👉 ACCENT ¶ 8 📐 Unghiu ~, unghiu mai mic decît un unghiu drept (🖼 244). II. sbst. 1 Faptul de a (se) ascuți ¶ 2 † = ASCUȚIȘ: ca sabia cu două ~e (BIBL).

ASCUȚIT¹ s. n. Acțiunea de a (se) ascuți. – V. ascuți.

ASCUȚIT¹ s. n. 1. Faptul de a ascuți, ascuțire. Ascuțitul coasei. Ascuțitul creionului. 2. (Învechit) Tăișul unei arme sau al unei unelte de tăiat; ascuțiș (1). Pe cîmpul de bătaie se văd oameni cu brațele goale, cu piepturile dezvălite, zvîrlindu-se peste ascuțitul paloșelor. RUSSO, O. 42. Soldatul ce este pentru război pregătit Pîn-a nu pleca și-ncearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, P. 53. Munți ca ascuțitul cuțitului. ȘEZ. II 146. ◊ Expr. A trece prin (sau sub) ascuțitul fierului (sau săbiei) = a omorî, a tăia. Cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul săbiei. NEGRUZZI, S. I 172.

ASCUȚIT¹ s. n. 1. Faptul de a ascuți. 2. (Înv.) Ascuțiș.

ascuțit a. 1. terminat cu un vârf, înțepător: limbă ascuțită; 2. fig. pătrunzător, ager: ascuțit la minte; accent ascuțit, înclinat spre dreapta (’) și indicând intonațiunea. ║ n. ascuțiș: cuțit cu două ascuțișuri.

ascuțit, -ă adj. Fig. Supțire, pătrunzător: voce supțire. Fig. Deștept: ascuțit la minte. S. n., pl. urĭ și e. Ascuțiș: cuțit cu doŭă ascuțișurĭ. Acțiunea de a ascuți des: am întîrziat cu ascuțitu cuțitelor.

ascuțit s. n.

ascuțit s. n.

ascuțit s. n.

ASCUȚIT s. v. ascuțiș, lamă, limbă, tăiș.

ascuțit s. v. ASCUȚIȘ. LAMĂ. LIMBĂ. TĂIȘ.

ASCUȚIT, -Ă A avea limba ascuțită (fig.) = A fi tăios în aprecieri: Codreanu nu se supăra de glume, dar nici el nu-și cruța prietenii; avea limbă ascuțită și se pricepea să lovească pe om la cusur. (NICOLAE GANE) Alo, doctore, ai limba cam ascuțită și dacă nu-ți vezi de treabă s-ar putea să ți-o înțepăm noi, să ții minte. (DAN DAVID) A fi ascuțit ca lupta de clasă (Gmț.) = A fi foarte slab: De pildă, cuiva care făcuse remarca nepoliticoasă că a slăbit prea mult, ea i-a replicat: „M-am ascuțit ca lupta de clasă... Asta ca să fiu în ton cu politica vremii.” (RADU MĂRCULESCU)

ascuțit, ascuțituri, s.n. Tăiș (de cuțit): „Da' păcurariu ș-o scos baltagu' ș-o dat tăt cu ascuțâtu în frunte” (Papahagi, 1925: 154). – Din ascuți.

ascuțit, ascuțituri, s.n. – Tăiș (de cuțit): „Da păcurariu ș-o scos baltagu’ ș-o dat tăt cu ascuțâtu în frunte” (Papahagi, 1925: 154). – Din ascuți (< lat. *excotire < cos, cotis „gresie”).