9 definiții pentru ascultător (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ascultător, ~oare [At: COD. VOR. 154/9 / Pl: ~i, ~oare / E: asculta + -ător] 1 a Care ascultă (14). 2 a (Pex) Supus. 3 smf Persoană care ascultă (3) o povestire, audiază un concert etc. 4 a (Înv) Aflat sub administrația, puterea, jurisdicția cuiva. 5 sf (Înv; sst) Loc de unde poate cineva asculta (sau auzi) fără să fie văzut.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR2, -OÁRE, ascultători, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiaza o cuvîntare, o conferință etc.; auditor. Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung. ◊ (Poetic) Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.

ASCULTĂTÓR2 ~i m. Persoană care ascultă (un concert, o conferință, un curs etc.); auditor. /a asculta + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ascultătoáre

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. și pl. ascultătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.

ASCULTĂTOR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. asistență, auditoriu, public. (~ii au aplaudat în picioare.)

Intrare: ascultător (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascultător
  • ascultătorul
  • ascultătoru‑
plural
  • ascultători
  • ascultătorii
genitiv-dativ singular
  • ascultător
  • ascultătorului
plural
  • ascultători
  • ascultătorilor
vocativ singular
  • ascultătorule
plural
  • ascultătorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ascultător, -oare (persoană) ascultătoare ascultător

  • 1. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: auditor, -oare (ascultă) 2 exemple
    exemple
    • Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung.
      surse: DLRLC
    • poetic Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Asculta + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09