12 definiții pentru ascuțit (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ascuțit1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 193 / Pl: (rar) ~uri / E: ascuți] 1-2 Ascuțire (1-2). 3 (Fig; înv) Agerime. 4 (Înv; ccr) Tăiș. 5 (înv; îe) A trece prin (sau sub) ~ul fierului (sau săbiei) A ucide mulți oameni.

ASCUȚÍT1 s. n. Faptul de a ascuți.V. ascuți.

ASCUȚÍT1 s. n. Faptul de a ascuți.V. ascuți.

ASCUȚÍT1 s. n. Acțiunea de a (se) ascuți.V. ascuți.

ASCUȚÍT1 s. n. 1. Faptul de a ascuți, ascuțire. Ascuțitul coasei. Ascuțitul creionului. 2. (Învechit) Tăișul unei arme sau al unei unelte de tăiat; ascuțiș (1). Pe cîmpul de bătaie se văd oameni cu brațele goale, cu piepturile dezvălite, zvîrlindu-se peste ascuțitul paloșelor. RUSSO, O. 42. Soldatul ce este pentru război pregătit Pîn-a nu pleca și-ncearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, P. 53. Munți ca ascuțitul cuțitului. ȘEZ. II 146. ◊ Expr. A trece prin (sau sub) ascuțitul fierului (sau săbiei) = a omorî, a tăia. Cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul săbiei. NEGRUZZI, S. I 172.

ASCUȚÍT1 s. n. 1. Faptul de a ascuți. 2. (Înv.) Ascuțiș.

ascuțit a. 1. terminat cu un vârf, înțepător: limbă ascuțită; 2. fig. pătrunzător, ager: ascuțit la minte; accent ascuțit, înclinat spre dreapta (’) și indicând intonațiunea. ║ n. ascuțiș: cuțit cu două ascuțișuri.

ascuțit, -ă adj. Fig. Supțire, pătrunzător: voce supțire. Fig. Deștept: ascuțit la minte. S. n., pl. urĭ și e. Ascuțiș: cuțit cu doŭă ascuțișurĭ. Acțiunea de a ascuți des: am întîrziat cu ascuțitu cuțitelor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASCUȚÍT s. v. ascuțiș, lamă, limbă, tăiș.

ascuțit s. v. ASCUȚIȘ. LAMĂ. LIMBĂ. TĂIȘ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ascuțít, ascuțituri, s.n. – Tăiș (de cuțit): „Da păcurariu ș-o scos baltagu’ ș-o dat tăt cu ascuțâtu în frunte” (Papahagi, 1925: 154). – Din ascuți (< lat. *excotire < cos, cotis „gresie”).

Intrare: ascuțit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascuțit
  • ascuțitul
  • ascuțitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ascuțit
  • ascuțitului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ascuțit (s.n.)

  • 1. Faptul de a ascuți.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: ascuțire un exemplu
    exemple
    • Ascuțitul coasei. Ascuțitul creionului.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit Tăișul unei arme sau al unei unelte de tăiat.
    exemple
    • Pe cîmpul de bătaie se văd oameni cu brațele goale, cu piepturile dezvălite, zvîrlindu-se peste ascuțitul paloșelor. RUSSO, O. 42.
      surse: DLRLC
    • Soldatul ce este pentru război pregătit Pîn-a nu pleca și-ncearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, P. 53.
      surse: DLRLC
    • Munți ca ascuțitul cuțitului. ȘEZ. II 146.
      surse: DLRLC
    • 2.1. expresie A trece prin (sau sub) ascuțitul fierului (sau sabiei) = omorî tăia
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul săbiei. NEGRUZZI, S. I 172.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi ascuți
    surse: DEX '98 DEX '09