11 definiții pentru ascuțiș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ascuțíș sn [At: (a. 1773) GCR II, 88 / Pl: ~uri / E: ascuți + -iș] 1 Vârful unui obiect ascuțit, mai ales al unei arme. 2 Tăiș. 3 (Înv; îe) A trece prin ~ul fierului (sau sabiei) A ucide un număr mare de oameni (într-un conflict armat).

ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. Tăiș sau vârf ascuțit al unui obiect. – Ascuți + suf. -iș.

ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. Tăiș sau vârf ascuțit al unui obiect. – Ascuți + suf. -iș.

ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. 1. Vîrful sau tăișul unui obiect ascuțit (mai ales al lamei unei arme). Nu cu penița, Cu ascuțișul coasei Îmi scriu poemele. BENIUC, V. 30. Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău. CREANGĂ, P. 206. Ia mai stai ca să-ți vorbesc, Pagubele să-ți plătesc: Pagubele Cu tăișul, Faptele Cu ascuțișul! TEODORESCU, P. P. 584. ◊ Expr. (Învechit) A trece (pe cineva) prin ascuțișul fierului (sau săbiei) = a tăia, a omorî. 2. Fig. Accent de mare combativitate, caracter puternic combativ. Datorită lui Lenin și Stalin, popoarele au învățat că nu există luptă pentru libertate fără ascuțiș antiimperialist, că a lupta în zilele noastre pentru libertate înseamnă a lupta împotriva imperialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 592. 3. Fig. Putere de expresie, expresivitate; finețe, subtilitate. [Poetul tînăr] trebuie să citească mult, să cerceteze meșteșugul poeților mai bătrîni, să deprindă a cîntări cuvintele, a le cunoaște ascuțișurile. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/6.

ASCUȚÍȘ, ascuțișuri, s. n. (Adesea fig.) Vârf ascuțit sau tăiș al unui obiect. ◊ Expr. A trece (pe cineva) prin ascuțișul săbiei = a tăia, a omorî (pe cineva). – Din ascuți + suf. -iș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ascuțíș s. n., pl. ascuțíșuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASCUȚÍȘ ~uri n. Parte ascuțită a unui obiect de tăiat; tăiș; buză. /a ascuți + suf. ~

ascuțiș n. vârful armei, tăiș: sub ascuțișul săbiei.

ascuțíș n., pl. urĭ. Partea care taĭe, tăișu: a trece pin ascuțișu săbiiĭ.

ascuțíș s. n., pl. ascuțíșuri

ASCUȚIȘ s. lamă, limbă, tăiș, (pop.) custură, pană, plasă, tăiuș, (înv. și reg.) ascuțit, (reg.) leafă, (fig.) buză. (~ unui cuțit.)

Intrare: ascuțiș
ascuțiș substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascuțiș
  • ascuțișul
  • ascuțișu‑
plural
  • ascuțișuri
  • ascuțișurile
genitiv-dativ singular
  • ascuțiș
  • ascuțișului
plural
  • ascuțișuri
  • ascuțișurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)