19 definiții pentru armonică (obiect) harmonică (2)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armonică sf [At: TIM. POPOVICI, D. M. / V: ~nie2 / S și: (înv) h~ / P și: (înv) h~ / Pl: ~ici / E: ger [Mund] sau [Zieh] Harmonika, it armonica] 1 Mic instrument de suflat cu ancii de abanos. 2 (Șîs ~ de gură) Muzicuță. 3 (Reg; șîf ~nie2) Acordeon de dimensiuni reduse, acționat prin butoane. 4 (Lpl) Tonuri secundare și suprapuse care însoțesc orice ton principal. 5 (Teh)[1] Dispozitiv cu formă de burduf cu mai multe articulații pliante. 6 (Fig; d. haine) Încrețitură. 7 (Îe) A (se) face (ceva) ~ A (se) turti. 8 (Fiz) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. corectată

  1. Thn → Teh Ladislau Strifler

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie2. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). – Din germ. [Zieh]harmonika, it. armonica.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. 1. Acordeon de dimensiuni mai reduse, cu un număr mic de tonuri, acționat numai cu butoane. Lasă armonica pe lotcă și scoate din buzunarul mantalei maimuțica. DAVIDOGLU, O. 17. ◊ Fig. Pielea vînătă i se întinse mai tare pe armonica uscată a coastelor. CAMILAR, N. II 321. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. Pălărie făcută armonică. 2. (În expr.) Armonică de gură = muzicuță de gură. Prin săli și coridoare stăteau... soldați din toate armele, dormind, cîntînd din fluiere, din armonici de gură și din viori. CAMILAR, N. I 17. – Accentuat și: armonícă.Pl. și: armonice (SAHIA, U.R.S.S. 27). – Variantă: (ieșit din uz) harmónică (CONTEMPORANUL, VII 116) s. f.

ARMÓNICĂ, armonici, s. f. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat cu butoane. ◊ Expr. A (se) face armonică = a (se) turti. ♦ Armonică (de gură) = muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide la temperatură înaltă. – Germ. [Zieh]harmonika, [Mund]harmonika.

ARMÓNICĂ s.f. 1. Acordeon de dimensiuni reduse acționat de butoane. ♦ Muzicuță (de gură). 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide de temperatură înaltă. 3. (Fiz.) Oscilație de frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței fundamentale a unui sistem oscilant. [Gen. -cii. / cf. it. armonica, germ. Harmonika].

ARMÓNICĂ s. f. 1. instrument muzical portativ cu ancii metalice, în care sunetul este produs prin vibrația unei coloane de aer cu un burduf manevrat manual. 2. muzicuță (de gură). (< germ. Harmonika, it. armonica)

ARMÓNICĂ ~ci f. Instrument muzical asemănător cu acordeonul, dar de dimensiuni mai mici, acționat de butoane. ◊ ~ de gură muzicuță. ◊ A (se) face ~ a (se) încreți; a (se) turti. /<germ. [Zeih]harmonika, it. armonica

armonică f. orgă portativă. [Nemț. HARMONIKA].

*armónică f., pl. ĭ și e (rus. garmónika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticlă acordate pe semitonurĭ saŭ din lamele de metal care vibrează și scot sunete cînd sufli cu gura (armonică de gură) saŭ cu’n foĭ saŭ burduf încrețit simetric. Armonică chimică, sunete produse de o flacără care arde într’un tub mobil.

harmonică sf vz armonică

HARMÓNICĂ s. f. v. armonică.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

armónică s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici

armónică (fiz., muz.) s. f., g.-d. art. armónicii; pl. armónici


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARMÓNICĂ s. (MUZ.) muzicuță, (rar) eolină. (Cântă la ~.)

ARMONICĂ s. (MUZ.) muzicuță, (rar) eolină. (Cîntă la ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

armonică 1. Instrument de suflat cu burduf, al cărui suflu se transmite unor lame de metal (ancii* dispuse ca la muzicuță*) prin apăsarea unui dublu sistem de butoane (la mâna dreaptă și la cea stângă). Sunetul se produce atât prin apăsarea burdufului (expirație) cât și prin tragerea lui (inspirație), fiind, în cazul a. diatonice, diferit ca înălțime în funcție de sensul de mișcare al burdufului. Provenită din Handäoline (inventată de C.F.L. Bauschmann în 1822), a. se înrudește cu bandoneonul și cu concertina*, strămoși în egală măsură ai acordeonului*. Echiv. germ. Handharmonika. 2. A. de sticlă (it. armonica; fr. vérillon; germ. Glasharmonika; engl. musical glasses), instr. idiofon, inventat de Benjamin Franklin, ce constă din discuri de sticlă acordate cromatic, acționate prin frecare. Extinderea era între do1-mi3. Răspândită în sec. 18-19, a suscitat interesul unor muzicieni de seamă (Mozart, Beethoven, Glinka etc.) care au compus pentru acest instrument. 3. A. de gură, v. muzicuță.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

armonică, armonici s. f. aparat radio

a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită.

Intrare: armonică (obiect)
armonică1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonici
  • armonicile
genitiv-dativ singular
  • armonici
  • armonicii
plural
  • armonici
  • armonicilor
vocativ singular
plural
armonică2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonice
  • armonicele
genitiv-dativ singular
  • armonice
  • armonicei
plural
  • armonice
  • armonicelor
vocativ singular
plural
harmonică1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harmonică
  • harmonica
plural
  • harmonici
  • harmonicile
genitiv-dativ singular
  • harmonici
  • harmonicii
plural
  • harmonici
  • harmonicilor
vocativ singular
plural
harmonică2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harmonică
  • harmonica
plural
  • harmonice
  • harmonicele
genitiv-dativ singular
  • harmonice
  • harmonicei
plural
  • harmonice
  • harmonicelor
vocativ singular
plural

armonică (obiect) harmonică (2)

  • 1. Acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; armonie.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: armonie (obiect) 2 exemple
    exemple
    • Lasă armonica pe lotcă și scoate din buzunarul mantalei maimuțica. DAVIDOGLU, O. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Pielea vînătă i se întinse mai tare pe armonica uscată a coastelor. CAMILAR, N. II 321.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A (se) face armonică = a (se) turti.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: turti un exemplu
      exemple
      • Pălărie făcută armonică.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie Armonică (de gură) = muzicuță (de gură).
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: eolină muzicuță un exemplu
      exemple
      • Prin săli și coridoare stăteau... soldați din toate armele, dormind, cîntînd din fluiere, din armonici de gură și din viori. CAMILAR, N. I 17.
        surse: DLRLC
  • 2. Mufă de dilatație cu pereți ondulați, montată la conducte, prin care circulă fluide la temperatură înaltă.
    surse: DLRM DN

etimologie: