18 definiții pentru armăsar harmăsar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armăsar [At: HEM 1689 / V: ~iu, ~masar, harmas~, h~, ~ăcs~, (pop) h~iu, hăr~, (reg) trăcs~ / E: ml (equus)admisarius] 1-2 sm, a (Reg; șîs) Cal ~ Cal mascul necastrat (falnic și iute) Si: (cal) armig, cal nejugănit. 3 sm (Fig) Bărbat recunoscut pentru potența sa. 4 sm (Îe) A face din țânțar ~ A exagera. 5 sm (Pop; îe) L-a făcut mama ~ A avea fire iute. 6 sm (Pop; îe) Fierbe oala cu harmasar Fierbe în clocot. 7 sm (Pan; pop) Armăsar tânăr (3). 8 sm (Pan; pop) Cuiul care se bagă prin capătul proțapului și care prinde jugul. 9 sm (Pan; pop; îf hăr~) Partea mai ridicată dintr-un proțap care nu este alcătuit dintr-o bucată Cf armăsărel Si: (pop) cătușă. 10 sm (Pop; îf h~iu) Aparat cu care se îndreaptă la plug rotița la mic sau la mare. 11 sn (Pop; îf h~) Element la moară cu care se dă drumul (sau se îngreunează) piatra morii Si: (pop) tălpoaie, ursoaice, armăsărel. 12 sm (Pop; la războiul de țesut; îf ~iu) Slobozitor. 13 sm (Arg; înv) Cântar fals. 14 sm (Tip) Bielă care conduce platforma mașinii de tipărit în mișcarea de du-te-vino la imprimare.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat; p. ext. cal falnic, mândru, iute. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul bun de prăsilă; p. ext. cal falnic, mîndru, iute. Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, I,. 3. Și în umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. BOLINTINEANU, O. 35. Mîndri-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți. ALECSANDRI, P. A. 96. ◊ Expr. A face din țînțar armăsar = a exagera. - Variantă: (regional) harmăsár (ALECSANDRI, P.P. 169) s. m.

ARMĂSÁR, armăsari, s. m. Cal mascul necastrat. ◊ Expr. A face din țânțar armăsar = a exagera. [Var.: (reg.) harmăsár s. m.] – Lat. [equus] admissarius.

ARMĂSÁR ~i m. Cal mascul necastrat. /<lat. admissarius

armăsar m. 1. cal nejugănit; 2. Mold. cătușa carului [Lat. vulg. ARMESSARIUS = clasic (EQUUS) ADMISSARIUS].

armăsár m. (lat. armessarius îld. admissarius, de unde și alb. harmăsuar, ĭar d. mold. harmasar vine rut. harmesár. V. emisar). Cal întreg (nejugănit). A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.

HARMĂSÁR s. m. v. armăsar.

HARMĂSÁR s. m. V. armăsar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

armăsár s. m., pl. armăsári

armăsár s. m., pl. armăsári


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARMĂSÁR s. (Transilv. și Ban.) armig. (Un ~ pursânge.)

ARMĂSAR s. (Transilv. și Ban.) armig. (Un ~ pursînge.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

armăsár (armăsári), s. m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu același sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Pușcariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestată, pare inexplicabilă la Candrea-Dens., dar apare explicată în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labială, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil să fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα „atelaj, tracțiune de cai”. REW 177 presupune că din alb. a intrat în rom. o formă harmașar (cu ș), care pare a se datora unei greșeli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

armăsár, armăsari, s.m. – Bucată de lemn (stejar), de circa 3 m, fixată pe una din aripile porților de lemn; servește la închiderea porții, prin fixarea capătului liber în batcă (Nistor, 1977: 22; Vad-Maramureș). – Prin metaforă, armăsar < lat. vulg. armessarius, de la (equus) admissarius (DER). Cuv. rom. > magh. hermekszár (Bakos, 1982), ucr. harmasar (Candrea, cf. DER).

armăsár, -i, s.m. – Bucată de lemn (stejar), de circa 3 m., fixată pe una din aripile porților de lemn; servește la închiderea porții, prin fixarea capătului liber în batcă (Nistor 1977 22; Vad). – Prin metaforă, armăsar < lat. armessarius; Cuv. rom. preluat în magh. (hermekszár) (Bakos 1982).

Intrare: armăsar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armăsar
  • armăsarul
  • armăsaru‑
plural
  • armăsari
  • armăsarii
genitiv-dativ singular
  • armăsar
  • armăsarului
plural
  • armăsari
  • armăsarilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • harmăsar
  • harmăsarul
  • harmăsaru‑
plural
  • harmăsari
  • harmăsarii
genitiv-dativ singular
  • harmăsar
  • harmăsarului
plural
  • harmăsari
  • harmăsarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

armăsar harmăsar

  • 1. Cal mascul necastrat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: armig diminutive: armăsăraș
    • 1.1. prin extensiune Cal falnic, mândru, iute.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Făt-Frumos se duse în grajdurile împărătești, unde erau cei mai frumoși armăsari din toată împărăția, ca să-și aleagă unul. ISPIRESCU, I,. 3.
        surse: DLRLC
      • Și în umbra nopții armăsaru-i zboară Ca o-nchipuire albă și ușoară. BOLINTINEANU, O. 35.
        surse: DLRLC
      • Mîndri-s bravii călăreți Pe-armăsarii șoimuleți. ALECSANDRI, P. A. 96.
        surse: DLRLC

etimologie: