16 definiții pentru apocopă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.

APOCÓPĂ, apocope, s. f. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. apocope, lat. apocopa.

apoco sf [At: DA / A: (Trs) apo~ / Pl: ~pe / E: fr apocope, lat apocopa] (Grm) Dispariția unuia sau a mai multor sunete de la sfârșitul unui cuvânt Cf sincopă.

APOCÓPĂ, apocope, s. f. Căderea vocalei finale a unui cuvînt. De la cuvîntul «fără» s-a ajuns, prin apocopă, la «făr’».

APOCÓPĂ, apocope, s. f. Cădere a vocalei finale a unui cuvînt. „Fără” a devenit „făr’” prin apocopă.Fr. apocope (lat. lit. apocopa).

APOCÓPĂ s.f. 1. Cădere a unui sunet, a unei silabe sau a unui grup de silabe de la sfârșitul unui cuvânt. 2. Fractură în care o parte a osului este pierdută. [< fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope < apo – afară, koptein – a tăia].

APOCÓPĂ s. f. 1. cădere a consoanei finale a unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia. 2. fractură cu pierderea unei părți a osului. (< fr. apocope, lat. apocopa)

APOCÓPĂ ~e f. Cădere a unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. /<fr. apocope, lat. apocopa

apocopă f. Gram. omiterea unei litere sau silabe la sfârșitul unei vorbe: zi, fă = zice, face.

*apócopă f. (vgr. apokopé, tăĭere. V. sincopă). Gram. Omiterea uneĭ litere sau silabe la sfîrșitu unuĭ cuvînt, precum a zice îld. a zicere. – Fals -ópă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apoco s. f., g.-d. art. apocopei; pl. apocope

apoco s. f., g.-d. art. apocopei; pl. apocope

apocópă s. f., g.-d. art. apocópei; pl. apocópe

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APOCÓPĂ s. f. (< fr. apocope, cf. lat. apocopa, gr. apokope < apo „afară” + koptein „a tăia”): cădere a unui sunet final al unui cuvânt sau a unei silabe de la sfârșitul acestuia, fără ca înțelesul său să sufere. Astfel: vocala ă din fără în „făr’ să-mi spui”, din până în „pân’ la tine”, din niciodată în „grăbit ca niciodat’” etc.; silaba finală -de din unde în „Un’ te duci?”. Ca și sincopa, a. a determinat, în ortografia limbii române, folosirea apostrofului (v.).

apocopă (gr. apokope, lat. apocopa „scoaterea, prin tăiere”), figură care constă în scurtarea unui cuvânt prin înlăturarea unui sunet (vocală) sau a unei silabe (eventual 2-3 silabe) din finalul său, fără ca înțelesul cuvântului să sufere (A): „De la mine păn’ la tine numai stele și lumine.” Sau: „cinema”[-tograf], „metro”[-politan]. Dispariția părții finale a unui cuvânt se explică: a) sau prin „energia scăzută a sunetului (sunetelor)” (S. Pușcariu, II, p. 138); b) sau deliberat, din considerente prozodice. „Economia” este subordonată totuși nevoii de comunicare (care trebuie satisfăcută), ca și simțului idiomatic al limbii. Exemple ca: „un’te duci”, „cin’te cheamă”, „pîn’la oraș” ilustrează ambele impulsuri ale economiei efortului de articulare. Dar, în poezie, a. poate fi cauzată numai de necesitatea respectării măsurii și ritmului: „Și regii-n purpur s-au încins Și doamnele grăbit au prins Să se grăbească dinadins Ca niciodat’.” (G. Coșbuc) În limba română se mai folosește și prepoziția „fără” apocopată: „făr’”. În limba franceză se citează „encor” (encore) și je „voi” (vois). (Larousse). • Ca și sincopa, a. determină, în ortografia limbii române, folosirea apostrofului.

APOCOPĂ (< fr. apocope < lat. apocopa < gr. apokope, scoatere afară) Figură de stil care constă în suprimarea unui sunet vocalic sau a unei întregi silabe, fără ca prin aceasta să fie alterat sensul cuvîntului. Ex. „Neică Guță, zic, oiu avea, n-oiu avea servici, nu știu, da' rublă știu că n-am și nici n-o să mai am de aici înainte. Scurt! Atunci... cum?Iac-așa!” (I.L. CARAGIALE, Baioneta inteligentă) Lasă, bade las' să fie Chiar o sută, chiar o mie; Las' să fie tot șirag Dacă nu-i care mi-i drag. (M. EMINESCU, Literatura populară) ...Zidul se suia Și o cuprindea Pîn' la gleznișoare, Pîn' la pulpișoare, Pîn' la costișoare, Dar ea, vai de ea, Tot mereu plîngea... (Mănăstirea Argeșului) Dacă în vorbirea de toate zilele, apocopa își are o justificare în tendința de economie a efortului de articulare sau în particularitățile idiomatice ale limbii (cinema, în loc de cinematograf ; cin' ți-a spus?), în poezie, ea este folosită adesea pentru scurtarea măsurii și a ritmului în vers.

Intrare: apocopă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apoco
  • apocopa
plural
  • apocope
  • apocopele
genitiv-dativ singular
  • apocope
  • apocopei
plural
  • apocope
  • apocopelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apoco, apocopesubstantiv feminin

  • 1. (Fenomen fonetic care constă în) dispariția unui sunet sau a unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote De la cuvântul «fără» s-a ajuns, prin apocopă, la «făr’». DLRLC
  • 2. Fractură în care o parte a osului este pierdută. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.