17 definiții pentru apărătoare (obiect) apărător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apărătoare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ori, ~oare / E: apăra + -(ă)toare] 1 Obiect cu rol protector. 2 (Spc) Obiect cu care ne apărăm de muște. 3 Evantai. 4 Funie cu care se strunește legătura dintre proțap cu sania (spre a o ține mai strânsă) Si: cetlău, coardă, gânj, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. corectată

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.

APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare.

APĂRĂTÓARE ~óri f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Jucător dintr-o echipă sportivă care are rolul de a apăra sau proteja propria poartă; fundaș. 3. S. n. și f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător.

APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor.

apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri

apărătoare, pl. apărători


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

APĂRĂTOÁRE s. I. 1. v. gardă. 2. (reg.) ceatlău, gânj. (~ la sanie.) II. 1. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 2. (BOT.; Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-câmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

APĂRĂTOÁRE s. v. coardă, evantai.

APĂRĂTOARE s. 1. gardă, (rar) strajă, (înv.) scut. (~ la sabie.) 2. (reg.) ceatlău, gînj. (~ la sanie.) 3. (BOT.; Calamintha clinopodium) (reg.) somnișor. 4. (BOT.: Mentha pulegium) (pop.) izmă proastă, (reg.) busuioc-de-cîmp, busuiocul-cerbilor, (Transilv.) polei.

apărătoare s. v. COARDĂ. EVANTAI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

apărătoare, apărători s. f. șapcă; fes; căciulă

Intrare: apărătoare (obiect)
apărătoare2 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apărătoare
  • apărătoarea
plural
  • apărători
  • apărătorile
genitiv-dativ singular
  • apărători
  • apărătorii
plural
  • apărători
  • apărătorilor
vocativ singular
plural
apărător2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apărător
  • apărătorul
  • apărătoru‑
plural
  • apărătoare
  • apărătoarele
genitiv-dativ singular
  • apărător
  • apărătorului
plural
  • apărătoare
  • apărătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apărătoare (obiect) apărător

  • 1. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion.
      surse: DLRLC
    • În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687.
      surse: DLRLC
  • 2. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie.
    surse: DLRM
  • 3. regional Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație.
    surse: NODEX sinonime: mac (s.m.) somnișor (biol.)
  • exemple
    • Era un om mărunțel, barba potrivită în apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Apăra + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DLRM