amnistie sf [At: ȘINCAI, HR. III, 22 / Pl: ~ii / E: fr amnistie] (Jur) Act al puterii suverane, cu caracter colectiv, prin care unei categorii întregi de indivizi sau de fapte penale (crime, delicte etc.) li se suspendă pedeapsa Si: (pop) iertare obștească.

*AMNISTIE sf. ⏲ Iertare ce se dă de șeful Statului celor care au comis ceva ilegal: ea se acordă în masă, nu individual, la toți cari s’au făcut vinovați de o anumită faptă și redă acestora toate drepturile pe care le aveau înainte de a fi urmăriți [fr. < gr.].

AMNISTIE, amnistii, s. f. Scoatere de sub sancțiunile legii a unui fapt penal sau civil, printr-un act al puterii de stat.

AMNISTIE, amnistii, s. f. Scoaterea de sub sancțiunile legii a unui fapt penal sau civil, printr-un act al puterii de stat. – Fr. amnistie (< gr.).

AMNISTIE s.f. Măsură legislativă care desființează caracterul delictuos al unei infracțiuni, anulînd incriminarea și pedeapsa. [Gen. -iei. / < fr. amnistie, cf. it. amnistia < lat., gr. amnestia – uitare].

AMNISTIE s. f. act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală a unei infracțiuni. (< fr. amnistie, gr. amnestia, uitare)

AMNISTIE ~i f. Act al puterii de stat care anulează răspunderea penală pentru o infracțiune. ~ generală. [G.-D. amnistiei] /<fr. amnistie, germ. Amnestie

amnistie f. iertare colectivă acordată de un suveran (pentru crime politice).

amnestie sf vz amnistie

*amnestíe și amnistíe f. (vgr. amnestia; fr. amnistie, după ngr.). Ĭertare acordată în comun de șefu statuluĭ: a acorda amnistie unor dezertorĭ. V. grațiez.

amnistie s. f., art. amnistia, g.-d. art. amnistiei; pl. amnistii, art. amnistiile (desp. -ti-i-)

amnistie s. f., art. amnistia, g.-d. art. amnistiei; pl. amnistii, art. amnistiile

amnistie s. f., art. amnistia, g.-d. art. amnistiei; pl. amnistii, art. amnistiile

amnistie