AMANET, amanete, s. n. Garanție depusă în contul unei datorii sau al executării unei lucrări; bun care se depune drept garanție; gaj, zălog². ♦ (Înv.) Ostatic. [Pl. și: amaneturi] – Din tc. emanet, ngr. amanáti.

amanet sn [At: LET. III, 233/10 / Pl: ~uri, ~e / E: tc amanet] 1 (Jur) Gaj. 2 (Îe) A pune ceva ~ A zălogi. 3 (Îe) A scoate un ~ A scoate un obiect lăsat în gaj. 4 (Pex) Ostatic. 5 (Reg; imp) Acaret.

AMANET (pl. -eturi, -ete) sn. 1 ⚚ Lucru ce depune datornicul în păstrarea împrumutătorului spre a-l încredința de plata datoriei, zălog: ~ul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranța datoriei (COD. -CIV.); a pune, a da, a lăsa, a lua, a opri, a primi ~ ¶ 2 ⚚ Ipotecă: a pus casele, moșia ~, le-a ipotecat ¶ 3 Ceea ce se dă cuiva în păstrare, ceea ce se lasă în paza cuiva ¶ 4 Pr. ext. Persoană lăsată drept garanție, ostatic: Bozzari și Ali-Pașa fusese siliți să-și dea copiii ~ unul altuia (I.-GH ) [tc.].

AMANET, amanete, s. n. Gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Din tc. emanet, ngr. amanáti.

AMANET, amanete, s. n. (în trecut; uneori construit cu verbele «a pune», «a da») Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii (în bani); garanție, gaj, zălog. V. ipotecă. [Surorile] între ele se dușmăneau, pentru că-și făceau concurență cînd era vorba de amanete. Împrumutau bani cu dobîndă pe amanet. PAS, Z. I 156. Apoi luă bani pe amanet și... pleacă... la Huși. BASSARABESCU, V. 22. Bun la suflet și prost la minte, am alergat degrab-acasă, am pus amanet tot ce-aveam, droșcă, hamuri, cai, și-am adus suta cea de galbini... ca s-o ajut la nevoie. ALECSANDRI, T. 556. ♦ (Învechit) Ostatic. Ca să trăiască frățește fusese siliți să-și dea copiii amanet unul altuia. GHICA, S. 263. - Pl. și: amaneturi (GHICA, S. 499).

AMANET, amanete, s. n. Obiect de preț predat cuiva drept garanție a restituirii unei datorii; garanție, zălog, gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Tc. emanet.

AMANET ~e n. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanție; gaj; zălog. A pune ~. A da ~. /<turc. emanet, ngr. amanáti

AMANET s.n. (Mold., ȚR) Zălog. A: Judecătoriul la atîta mai cu amăruntul cercetare să cade a să zăbovi, cu cît iaste mai mare amanetul ce i s-au încredințat lui spre pază. ÎNV. EC., 34. Am un amanet ca să-ți dau. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. IM 1754, 71^v; H 1778, 37^v. B: Și așa pe dînsul l-au oprit acolea amanet. IM 1730, 100^v. Etimologie: tc. (înv.) amanat.

amanet n. 1. obiect depus ca garanție: și-a pus casa amanet; 2. persoană lăsată drept garanție: își deteră copii amanet unul altuia BĂLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a căutat să înlocuească pe zălog, ce figurează în vechea legislațiune, și la rândul său începe să fie înlocuit de neologismul ipotecă].

amanét și emanét n., pl. urĭ și e (turc. amanet și emanet, d. ar. emanet). Lucru lăsat cu garanție (zălog): și-a pus inelu amanet.

!amanet s. n., (obiecte) pl. amanete

amanet s. n., (obiecte) pl. amanete / amaneturi

amanet s. n., pl. amanete

amanet, -te.

AMANET s. gaj, garanție, (pop.) chezășie, zălog, (înv. și reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.)

AMANET s. gaj, garanție, (pop.) chezășie, zălog, (înv. și reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.)

amanet (-turi), s. n. – Garanție, cauțiune. – Mr. amînete, megl. amanet. Tc. amanet, emanet (Roesler 587; Șeineanu, II, 19; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμανέτι, alb., bg., sb. amanet. – Der. amaneta, vb. (a pune ceva ca amanet).