14 definiții pentru adeverință


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

adeverință sf [At: VARLAAM, C. 81/1 / Pl: ~țe / E: adeveri + -ință] 1 (Înv) Adevăr (6). 2 (Înv) Asigurare solemnă Si: încredințare. 3 Dovadă prin care se atestă un fapt, un drept etc.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept. – Adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă, de recunoaștere a unui fapt. Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71. ♦ Chitanță, recipisă. Ai dus într-o zi la poștă un plic mare... și ai luat adeverință de la ghișeu. PAS, Z. I 286.

ADEVERÍNȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.

ADEVERÍNȚĂ ~e f. Dovadă scrisă prin care se adeverește un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~ință

adeverință f. chitanță, dovadă.

adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă, chitanță, certificat, atestat).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe

adeverínță s. f., g.-d. art. adeverínței; pl. adeverínțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADEVERÍNȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

ADEVERÍNȚĂ s. v. cauțiune, fidejusiune, garanție.

ADEVERINȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

adeverință s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSIUNE. GARANȚIE.

Intrare: adeverință
adeverință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adeverință
  • adeverința
plural
  • adeverințe
  • adeverințele
genitiv-dativ singular
  • adeverințe
  • adeverinței
plural
  • adeverințe
  • adeverințelor
vocativ singular
plural

adeverință

  • 1. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Adeveri + sufix -ință.
    surse: DEX '98 DEX '09