10 definiții pentru acrime


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acríme sf [At: ECONOMIA, 160 / Pl: ~mi / E: acru + -ime] 1 Acreală. 2 (Ccr) Aguridă.

ACRÍME s. f. (Rar) 1. Acreală. ♦ Gust acru. 2. Fig. Răutate, dușmănie; supărare, amărăciune. – Acru2 + suf. -ime.

ACRÍME s. f. (Rar) 1. Acreală. ♦ Gust acru. 2. Fig. Răutate, dușmănie; supărare, amărăciune. – Acru2 + suf. -ime.

ACRÍME s. f. (Rar) 1. Acreală. 2. Fig. Răutate, dușmănie. Cronicile romînești acuză cu acrime viclenia făcută de Sigismund. BĂLCESCU, O. II 205.

ACRÍME s. f. (Rar) 1. Acreală. ♦ Gust acru. 2. Fig. Răutate, dușmănie; supărare, amărăciune. – Din acru2 + suf. -ime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acríme (rar) (a-cri-) s. f., g.-d. art. acrímii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACRÍME s. acreală, înăcreală, (rar) sărbezime, (înv. și reg.) sărbezeală, serbezitură. (~ unui aliment.)

acrime f. 1. gust acru; 2. fig. neplăcere, desgust.

acríme s. f. (sil. -cri-), g.-d. art. acrímii

ACRIME s. acreală, înăcreală, (rar) sărbezime, (înv. și reg.) sărbezeală, serbezitură. (~ unui aliment.)

Intrare: acrime
  • silabație: a-cri-me
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acrime
  • acrimea
plural
genitiv-dativ singular
  • acrimi
  • acrimii
plural
vocativ singular
plural

acrime rar

etimologie:

  • Acru + sufix -ime.
    surse: DEX '09 DEX '98