11 definiții pentru absolut (s.n.)
din care- explicative (6)
- morfologice (4)
- specializate (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ABSOLUT, -Ă, absoluți, -te, adj., s. n., adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit. ◊ Monarhie absolută = formă de guvernământ în care puterea legislativă, puterea executivă și cea judecătorească se află în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevăr absolut = adevăr care nu poate fi dezmințit. 4. Adj. (Mat.; despre mărimi) A cărei valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi. 5. Adj. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînțeles. II. Adv. (Servește la formarea superlativului) Cu totul, cu desăvârșire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justă. ◊ (Întărind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus, fr. absolu.
*ABSOLUT I. adj. 1 Nemărginit, fără margini, desăvîrșit, independent, cu puteri depline: ne bucurăm astăzi de cea mai ~ă libertate de cugetare și de scriere (I.-GH.); stăpîn ~; putere ~ă; guvern ~; rege ~ ¶ 2 Poruncitor, căruia toți trebue să i se supună, care nu îngădue să fie contrazis: caracter ~; pr. ext. majoritate ~ă ¶ 3 Tr.-Carp. 🖋 Care a terminat toate cursurile unei școale: pedagog ~; teolog ~; se recomăndăluesc că-s teologi și filosofi absoluți (ODOB.) ¶ 4 🔬 Curat, neamestecat cu apă: alcool ~ ¶ 5 📖 Genitiv ~, ablativ ~, construcțiuni în care verbul e înlocuit printr’un participiu sau un adjectiv atributiv, pus în cazul genitiv în grecește, în cazul ablativ în latinește. II. adv. 1 În mod nemărginit, desăvîrșit: dispune ~ de puterile ce i-au fost încredințate ¶ 2 Cu desăvîrșire, cu totul: fumatul este ~ interzis; ~ imposibil; nu știu ~ nimic ¶ 3 Neapărat, negreșit, fără doar și poate: trebue ~ să-ți vorbesc. III. sbst. 🦉 Ceea ce există de sine, independent de orice condițiune [lat. absolutus, cu accepțiunile particulare ale fr. absolu].
- sursa: CADE (1926-1931)
- adăugată de Onukka
- acțiuni
ABSOLUT, -Ă adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restricții, necondiționat. ◊ Monarhie absolută = monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; în idealismul obiectiv) Principiu veșnic, imuabil, infinit, care ar sta la baza universului. ♦ (În filozofia idealistă) Spirit absolut, (idee) absolută = factor primordial al universului, identificat cu divinitatea. 2. Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare. ◊ Adevăr absolut = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; element al cunoașterii care nu poate fi infirmat în viitor; (fiz.) mișcare absolută = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero absolut = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (Mat.; despre mărimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absolută = valoare aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desăvîrșit, complet, perfect. // adv. Cu desăvîrșire, întocmai, exact. [< lat. absolutus < absolvere – a dezlega, cf. fr. absolu]. erată
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
absolut, -ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restricție, necondiționat. 2. total, complet, desăvârșit. ◊ adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273 °C). 3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului. ♦ ceea ce există în sine și prin sine. III. adv. cu desăvârșire, exact. (< lat. absolutus, fr. absolu)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
ABSOLUT1 n. filoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce există în sine și prin sine. /<lat. absolutus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
absolut a. 1. nemărginit, nesupus vreunei condițiuni sau restricțiuni: putere absolută; 2. indispensabil: majoritate absolută; 3. de sine stătător: adevăr absolut; 4. Gram. opus la relativ: om e un termen absolut, tată, unul relativ. ║ n. Filoz. ceeace există în sine și prin sine. ║ adv. 1. cu totul; 2. neapărat, fără doar și poate.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
absolut2 s. n., pl. absoluturi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
absolut2 s. n., pl. absoluturi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
absolut s. n., g.-d. art. absolutului; pl. absoluturi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
absolut
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
ABSOLUT, -Ă 1. Timp ~ În limbile cu un sistem temporal bogat, timp care intră în sistemul de opoziții absolut vs. relativ*, exprimând un raport temporal stabilit direct față de momentul enunțării* (de ex., trecutul în raport cu momentul producerii enunțului); se opune timpurilor relative*, care exprimă valori temporale stabilite prin intermediul altor raporturi temporale (de ex., trecut în raport cu alt moment al trecutului). în limba română, opoziția absolut-relativ privește, în cadrul trecutului, distincția perfect* simplu și perfect compus, timpuri absolute, în raport cu mai mult ca perfectul*, timp relativ, iar, în cadrul viitorului, distincția viitor*, timp absolut, în raport cu viitorul anterior*, timp relativ (să se compare: Am mâncat a cum o oră vs. Mâncasem când ai venit la mine). 2. Tranzitiv folosit ~ Verb tranzitiv* cu complementul direct neexprimat în context, conținut latent în semantica internă a verbului; se opune tranzitivelor cu complementul direct exprimat (vezi folosirea absolută a verbelor tranzitive a citi, a învăța, în raport cu folosirea lui a descoperi: El citește și învață toată ziua, descoperind lucruri noi). 3. Construcție ~ Construcție izolată cu valoare circumstanțială organizată în jurul unui gerunziu, participiu sau infinitiv, grupând forma verbală nepersonală și toți determinanții (toate argumentele*) acesteia, inclusiv un subiect propriu, diferit de subiectul verbului predicat (ex. Venind mult mai devreme căldura, în iulie străzile erau pustii; Ajunsă în pragul disperării, s-a hotărât să renunțe la serviciile ei). • Construcția absolută are libertate de topică, acceptând deplasarea în puncte diferite ale enunțului, și o oarecare autonomie sintactică, dezvoltând o organizare interioară determinată de regimul* propriului centru*, dar, spre deosebire de un enunț* sintactic complet, este lipsită de independență, având nevoie de un suport predicativ din afara construcției. Româna, ca și alte limbi romanice, conservă aceste construcții din latină, dar, spre deosebire de latină, unde asemenea construcții aveau un subiect în ablativ* sau, în latina târzie, în acuzativ* (vezi lat. Incitato equo, se hostibus obtulit „calul îmboldit, s-a năpustit asupra dușmanului”), în română, subiectul, dacă este exprimat, nu poate apărea decât în nominativ; de la construcția cu «ablativ absolut», se ajunge la «nominativul absolut». 4. Superlativ ~ Vezi SUPERLATIV. G.P.D.
- sursa: DGSSL (1997)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
absolut, absoluturisubstantiv neutru
- 1. Principiu veșnic, imuabil, infinit, care, după unele concepții filozofice, ar sta la baza universului. DEX '09 MDN '00
- 1.1. Ceea ce există în sine și prin sine. MDN '00
- 1.2. Spirit absolut, idee absolută sau eu absolut = factor de bază al universului, identificat cu divinitatea. DEX '09
-
etimologie:
- absolutus DEX '09 MDN '00
- absolu DEX '09 MDN '00