16 definiții pentru abate (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abate1 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 10 / Pl: ~ați / E: it abbate, lat abbas, -atis] 1 Stareț al unei abații. 2 Titlu onorific dat unor clerici catolici.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat preoților catolici sau (mai ales) starețului unei mănăstiri de călugări catolici.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

abate1 s.m. (bis.) 1 Titlu dat superiorului unei abații. ♦ Persoană care are acest titlu. ♦ Spec. Superiorul unor ordine monahale catolice, precum benedictinii. 2 (mai ales în sec. 18) Titlu onorific acordat unor preoți catolici, unor seminariști și chiar unor laici autorizați să poarte haina preoțească. ♦ Persoană care poartă acest titlu. • pl. -ți. / <it. ab(b)ate; cf. lat. abbās, -ātis, ngr. αββάς; cuv, arameic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abáte1 s. m., pl. abáți

ABÁTE s.m. 1. Stareț, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].

abáte1 s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

abáte1, abați, s.m. Titlu dat unor preoți catolici.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

abáte (abáți), s. m.1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate.Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s. f. (mănăstire condusă de un abate), din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX).

ABÁTE ~ți m. 1) Stareț al unei abații. 2) Preot catolic. /<it. abbate

abate m. egumen, stareț (la Catolici).

*abáte m., pl. țĭ (it. abáte și abbate, lat. ábbas, abbátis, vgr. abbás, d. sirianu abba, tată). La catolici, egumen, stareț. Titlu preuțesc.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ABÁTE1, abáți, s. m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας și lat. abbas, -atis) [DRAE]

Intrare: abate (s.m.)
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abate
  • abatele
plural
  • abați
  • abații
genitiv-dativ singular
  • abate
  • abatelui
plural
  • abați
  • abaților
vocativ singular
  • abate
plural
  • abaților

abate (s.m.)

  • 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRM DN
  • 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici (sau, mai ales, starețului unei mănăstiri de călugări catolici); persoană care poartă acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN

etimologie: