zori¹ s.m.pl. (de obicei art.) 1 (adesea determ.prin „de zi”, „de ziuă”, „zilei”) Lumină care apare pe cer înainte de răsăritul soarelui; timp al zilei la răsăritul soarelui; faptul zilei; auroră. Bună dimineața, proaspeți zori de zi (LAB.). ◊ Revărsatul zorilor sau revărsat de zori v. revărsat. Steaua zorilor v. stea. ◊ Loc.adv. În zori sau în zori de zi (ori de ziuă) sau pînă-n zori, din zori, în zorii zilei, în zorii zorilor, în (ori la) revărsatul zorilor sau (odată) cu zorile = dis-de-dimineață. Din zori și pînă-n seară (ori noapte) = toată ziua; fără încetare, neîntrerupt, continuu. Din zori în zori = ziua și noaptea, tot timpul; totdeauna, mereu. ◊ Expr. A se (re)vărsa (sau a se crăpa, a se ivi, a se zări, a miji) zorile (ori zorii, zori de zi, zori de ziuă) sau a da în fapt (ori a se crăpa, a se revărsa, a se anunța) de zori = a apărea zorile, a începe să se facă ziuă, să se lumineze. Pînă s-au revărsat zorile, m-am frămîntat cu gîndul fel și chip (CR.). A se îngîna zorile (sau zorii) v. îngîna. ◊ Fig. (sugerează de obicei ideea de început promițător al unui proces, al unui fenomen, de perspectivă favorabilă imediată pentru ceva etc.) Înnegrit-am multe pagini: Ș-ale cărții, ș-ale vieții, Chiar din zorii tinereții (EMIN.). 2 (art.) Numele unui dans popular care se joacă la nuntă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. ♦ Ext. Melodie care se cîntă miresei la uncrop. 3 (reg.; art.; și cîntecul zorilor, strigătul sau strigarea zorilor, zorile mortului, zorile de groapă) Numele unui bocet care se cîntă mai ales la moartea unei persoane tinere. • /<sl. veche зорꙗ,, gen. pl. al lui зорн.

zori¹ (a ~) (a se ivi zorile) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 sg. zorește, imperf. 3 sg. zorea; conj. prez. 3 sg. să zorească

zori² (a ~) (a da zor; a grăbi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zoresc, 3 sg. zorește, imperf. 1 zoream; conj. prez. 1 sg. să zoresc, 3 să zorească

zori³ s. m. pl. / s. f. pl., art. zorii/zorile

zori Substantivul romînesc zori este explicat prin v.sl. эоріа sau prin bg. эора. Cum se explică însă terminația romînească și accentul ? TDRG pornește de la pluralul bg. эори, dar acesta e accentuat pe finală. Se pune apoi problema genului : TDRG consideră ca normală forma feminină și nerecomandabilă pe „cea masculină ; dicționarele recente recomandă forma masculină. Toate acestea trădează o origine ceva mai complicată, Scriban e mai aproape de adevăr cînd trimite la expresia bulgară, v zorĭ, numai că aceasta este în realitate в эорй ”în zori„. Cred că soluția este următoarea : trebuie să pornim de la genitivul plural, mult folosit în vechea slavă (эорь) din cauza prepozițiilor și a construcției unor verbe : до эорь ”pînă în zori„ , прѣжде эорь ”înainte de zori„ , от эорь ”din zori„ , ждати эорь ”a aștepta zorile". Dacă în romînește s-a introdus ca formă nedeclinabilă, zori, aceasta a a putut fi treptat introdusă în sintaxa noastră la celelalte cazuri, i s-au putut fabrica formele articulate, și aici a fost nevoie să se aleagă un gen, asupra căruia diversele regiuni ale țării (poate în expresii diferite) nu au căzut încă de acord în întregime.

ZORI (de ZIUĂ) subst. pl. 1. Zorilă b. (Dm; Ard; 16 B IV 152; BCI VII 20); – Mănu (AO XVI 367) și n. pentru boul născut în zori; Zorilești s. olt. (Sd XXII); prob. sincopat: Zorl/easca, -eni, -ești, -incior ss. 2. Zor/ea b, -easca t.; -ești, azi Sorești s. Bz 1639 (RI X 137) sau < Lazăr, sau < subst. zor (silință). 3. Zoran, ard. (Viciu 16); Zorean fam. buc. 1780.

Zori v. Lazăr II B 2.