15 definiții pentru Stan

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

stan1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 8v/33 / V: (reg) stean (Pl: stene) sn / Pl: ~i, (pop) ~uri sn / E: ucr, bg, srb стан] 1 (Pop; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea din față sau cea din spate, de la brâu în sus, a cămășii țărănești (purtate de bărbați ori de femei), care acoperă pieptul sau spatele. 2 (Pop, de obicei lpl; adesea cu determinările „dinainte”, „dinapoi” care precizează sensul) Partea superioară, de la brâu în sus, dar cusută de poale, a cămășii țărănești (purtate de bărbați sau de femei), care acoperă pieptul și spatele. 3 (Mol; Mar; pex) Cămașă țărănească (purtată de femei). 4 (Mar) Partea de la talie în jos, de obicei mai largă și detașabilă, a unei cămăși purtate de femeile de la țară Si: (pop) poală. 5 (Reg) Clin (de cămașă, de fustă etc.). 6 (Trs; Mun; îf stan) Statură (3).

Stan m. nume bărbătesc foarte răspândit: Stan sau Bran; Stan-Pățitul, om cu experiență îndelungată: la orice treabă de Stan-Pățitul întreabă PANN.

stan-pățitul sm [At: CREANGĂ, P. 179 / E: Stan + pățit2] (Fam) Persoană care a trecut prin multe în viață și care a tras învățăminte din cele întâmplate.

STAN-PĂȚITUL s. m. Nume dat unei persoane care a pățit multe și care a tras învățăminte din cele ce a văzut, care are experiență.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

Stan s. m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se folosește pentru a exprima ideea de „un oarecare, unul în plus”; Stan și Bran; Stan Pățitul.Der. Stana (var. Stanca), s. f.; stancă, s. f. (ceucă, Corvus monedula), în ce privește numele comun pentru țigănci, cf. cioacă, cioară.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi, 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel, 1979). În expr. a crăpa în stan = a despica poalele cămeșei. 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi, 1925: 264). – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); din ucr., bg. stan, srb. stan (MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

STAN, Aurelian (1910-2003, n. Bogzești, jud. Neamț), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Contribuții originale la studiul vibrațiilor, la acustica sălilor, în domeniul ultrasunetelor și a tehnicii militare („Mecanică tehnică”, „Combaterea zgomotului și vibrațiilor”, „Acustica mediului înconjurător”) .

STAN < sl. Stani/slav, -mir < sl. stan „a sta” (în sus), a se ridica (Capidan; DR II; Weig 148). La răspîndirea lui va fi contribuit și forma Costan < Constantin; unele forme pierd pe s inițial (afereză). I. Din forma slavă cu -slav și -mir: 1. Stanislav (Dm) și s. 2. Tanislav (G Dem) și Teneslav, D, (An Pl 117); Tanislavi sau Tanigociul (Loc...); Stănislav (Ard; 16 B I 52).; – zis și Tăslav (D Gorj 125, 127). 3. Stănislavone b. 4. Stanimir act.; Stănimir (16 B I 114); Stanomir. 5. Cu afer. *Nimir > Nimirești s. (Glos); cf. Nimirov, oraș ucr. 2II. Forma scurtă: Stan: 1. Frecv. dacorom. în doc. (Dm; Rel, etc.) și act.; Stanul (Mori 6); vlah din Serbia (DR IV1; 13-15 B 183: 16 B III 318; 17 B II 100; RS 57). 2. Cu afer. Tane act.; Tanu (ib); + -vici, -anu: Tanoviceanu; Stăn/escu frecv.; -ești s.; cu afer. Tănești, ceată de moșneni (17 B I 202); Tanesco Ganciuc, 1824 (Sur XI), luat ca prenume. 3. Stănulescu act. 4. Stănulețul (17 B Ii 367). 5. + -ig + -oci: Stănigoci (17 B III 421); cu afer, v. Gociu. 6. Compuse: Stanariciul 1635 (Hris I 229); Stanciulcul (17 B II 100); Stănărău, Stan (17 B III 102); Stănăraciu (Ard); Stănăsilă, N., act.; Stanchiș; Stănciuroae f, (16 B VI 248; 17 B I 368), marital. III. A. + -cu, -ca: 1. Stanco (Dm); Stancu frecv,; – al Jidovului (AO XXI 143). 2. Stane și Stăne (Moț). 3. Cu afer. Tanco, Pîrîul lui, (Ștef); Tancu (C Ștef); – dobr. (RI XI 208). 4. Stancul, cu afer. Tanculi, ar. (Ant Ar), dar Ancul v. Ioan VI A 10 (Partea I); Stăncul/escu; -ești s. 5. Stanca b. (17 B III 392); – f., frecv. 6. Cu afer. Tanca f. (Fărș). 7. Stănchița f. (Puc 274) sau < Stana + Chița. 8. Stăncău, ard. 1680 (Paș). 9. Stăncoe b, (Ard II 146). 10. Stăncuț; Stăncucel (Cat mold I) (act). 11. Compus: + Ilie, Stăncălie, ioan, act. B. + -cea, ciu: 1. Stance(a) b. (Dm; 13 – 15 B 152; 16 B I 52; 17 B 1386); – cu fiica Stancea (16 B III 65). 2. Stăn/cel, ard. (Met 6); -cei s. 3. Stănc/escul, Er. (17 A V 229); -easca, -ești, -eni ss. 4. Stanciu frecv. 5. Cu afer. Tanci (Ard I 106); Tanciu, din Bîrsa (Sd X); – dobr. (RI XI 205). 6. Stănciulaș, (MO 10 feb. 1949). 7. Stănciulea (16 B IV 358; Paș); -escu; -ești s. 8. Stănciulețul (16 B III 81). 8. Stăncic, firmă (București) și Stancic/a b. (16 B I 147); -ă (17 B I 167); -ul (Drag 36). 10. Stancișor (Tis). 11. Stăncilă b. 12. Stănciuc (Giur 40); b. (17 B I 372); -ul (17 B II 112, 367); Stănciug 1587 olt. (D Gorj). 13. Stanciunel, ard. (Paș). 14. Stăncioiu 1829 (Cărbunești r, Teleajen). 15. Stancioniu act. oltean-meh. IV. Stan, cu diverse sufixe. 1. Stana b., post., 1638 (D Buc); Stanian (Dm). 2. Stănăgui (16 B VI 338). 3. Stănea (17 B II 237); Stănean, ard.; Stanian, Radu, act. (Ploiești). 4. Stăneasă fam., ard. (Paș). 5. Stăneci act.; -u 1726 (Paș). 6. Stăneiu 1680 (Faș); Staneica t. 7. Stanel, olt. (Sd VI 506). 8. tănesul (sic) 1726 (Paș). 9. Staneș (Tec II), 10. Stanet (Cat; 16 B II 400). 11. Stănia scris și Stanie (16 B IV 118, 353, VI 139). 12. Cu afer. Tanie,(Bîr 1); Stăniia b. (17 B II 411; Hur); Piscul Stănici (17 B II 156). 13. Stănig/a b. (Dm; M mar); (Dm); -eanul, T, din Stănigeni (16 A IV 209; 17 A V 331); -eni și -ești ss. 14. Stănigoiu moșn. (AO X 130); -l (17 B I 307). 15. Stanigociul s. 16. Cf. cu asim. regresivă: Stiniguț/a (Paș; IS 278); (IS 278). 17. Stănil (AO XVI 98); pren. (P2; Dm); -escu; -ești = Stălinești s. (Dm). 18. Stăniș/ești (Tec: I); -el act. 19. Stănișor (Acte Sc); – Ioniță (P Bor 63); -aști s. (Dm). 20. Stanița b, (C Ștef); Stănițescul (Dm; Ștef). 21. *Staniu > Taniu, dobr. (RI XI. 211). 22. Stănoiu, Damian. 23. *Stănoca > prob. Anoca (Mar 144). 24. Stanoman, P., olt. (Sur VI); – fiul lui Stănislav, olt. (Sd VI 506). 25. *Stănuc < Tănucă (16 B VI 312). 26. Stănugă (16 B III 98; 17 B II 132); Stenug (17 B I 318). 27. *Stănui > Stănuești s. (C Bog). 28. Stănuț (Paș); – olt, 1622 (RI VI 244; 17 B III 535); -escu act. V. Feminine 1. Stana frecv.; cu afer. Tan/a, f., dobr. (RI XI 211); – fam. (Moț); f., ar. (Fărș). 2. Stănae f. (17 B I 202, III 574); Stănaia (17 B IV 288; AO XVIII 124). 3. Stanca, D-na lui Mihai Viteazul, și Stancea f. (v. sus III 1). 4. Stănica. 5. Stănișoara. 6. Stanina 1548 (Răc 10). 7. Stănuca. 8. Stanuța. 9. Astancăi, Gh., matronim.

Ori Stan, ori căpitan – vezi: „Aut Caesar, aut nihil”.

Stan Pățitul – poreclă dată omului care, trecînd prin multe, a adunat experiență de viață. „La orice treabă/ Pe Stan Pățitul întreabă” (Anton Pann). „Nu-mi tot spuneți cai verzi pe pereți, că eu sînt Stan Pățitul” (I. Creangă, Povești, v. I, p. 179). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

Stan-Pățitul expr. persoană care a trecut prin multe întâmplări neplăcute, trăgând învățăminte din acestea.

Intrare: Stan
nume propriu (I3)
  • Stan