stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi, 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel, 1979). În expr. a crăpa în stan = a despica poalele cămeșei. 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi, 1925: 264). – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Tiktin, Candrea, cf. DER; DEX); din ucr., bg. stan, srb. stan (MDA).