lebădă sf [At: ANON. CAR. / V: (pop) ~bedă, (înv) ~bedea / Pl: ~bede, (reg) ~bezi / E: slv лєбєдь] 1 Specii de păsări acvatice, migratoare, din familia anotidelor, cu penele albe, gâtul lung și arcuit, ciocul roșu și picioarele de culoare neagră (Cygnus). 2 Exemplar din aceste specii. 3 (Șîc ~-cântătoare) Pasăre cu o tentă argintie pe cap și gât (Cygnus cygnus). 4 (Șîc ~-cucuiată, ~-gheboasă, ~-mută) Pasăre cu o umflătură în formă de cucui în frunte, deasupra ciocului și cu penajul frontal crescut în unghi ascuțit Si: cucuvă (Cygnus olor). 5 (Șîc ~-mică) Pasăre de dimensiuni mai mici decât lebăda cântătoare și lebăda cucuiată, cu ciocul scurt (Cygnus bewikii). 6 (Îs) Cântecul ~dei În credința anticilor, cel mai frumos cântec pe care lebăda l-ar cânta înainte de moarte. 7 (Fig; îas) Ultimă operă sau manifestare de valoare a unui mare creator sau interpret. 8 (Îe) A face ~ A arunca pe apă, făcând să plutească. 9-10 (Desen sau) sculptură care reprezintă o lebădă. 11 (Lsg; art) Constelație din emisfera boreală.

LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre migratoare de apă, uneori domesticită, cu gîtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). Pe o mare, mare albastră, trece o lebădă măiastră. DAVIDOGLU, O. 61. Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. O mică luntrișoară... ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, P. I 195. ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui artist, muzician, scriitor etc. (aluzie la credința anticilor că lebăda ar cînta frumos înainte de moarte). Elena cîntă cîntecul lebedei de care vorbesc poeții. BOLINTINEANU, O. 463. 2. (Numai în forma articulată) Constelație vizibilă în emisfera boreală. – Pl. și: lebezi (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 64).

LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre de apă, cu gîtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui scriitor, a unui muzician etc. înainte de moarte. 2. (Art.) Constelație vizibilă în emisfera boreală. [Pl. și: lebezi] – Slav (v. sl. lebedĩ).

LEBĂDĂ ~ede f. Pasăre acvatică migratoare de talie mare, cu gât lung, arcuit și cu penaj alb sau negru. ◊ Gât de ~ a) gât lung și grațios; b) conformație defectuoasă a gâtului. Cântecul ~edei ultima operă de valoare a unui autor ilustru. 2) art. Constelație din emisfera nordică. [G.-D. lebedei] /<sl. lebedi

!Lebăda (constelație) s. propriu f. art., neart. Lebădă, g.-d. art. Lebedei (Crucea-Sudului se află în Lebădă.)

Lebăda (constelație) s. propriu f., g.-d. Lebedei

Lebăda (astron.) s. pr. f.

LEBĂDĂ s. 1. (ORNIT.) lebădă cântătoare (Cygnus cygnus) v. lebădă de iarnă; lebădă de iarnă (Cygnus cygnus) = lebădă cântătoare; lebădă de vară (Cygnus olor) v. cucovă. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) cobilița (art.), coromâsla (art.), crucea (art.), fata-mare.

LEBĂDĂ s. 1. (ORNIT.) lebădă de vară (Cygnus olor) = cucovă. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) cobilița (art.), coromîsla (art.), crucea (art.), fata-mare.

LEBĂDA (Cygnus), constelație din emisfera boreală în formă de cruce alungită, cu 11 stele de mărimile 4, 3, 2, 1, dintre care cele mai strălucitoare sunt Deneb (mărimea 1,26) și Albeiro, o stea dublă. În constelația L. au fost descoperite puternice surse de raza X, dintre care Cygnus X-1, descoperită în 1966, se presupune a fi o gaură neagră în Calea Lactee. Cunoscută odinioară sub denumirea de Crucea Nordului.