LEBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre migratoare de apă, uneori domesticită, cu gîtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). Pe o mare, mare albastră, trece o lebădă măiastră. DAVIDOGLU, O. 61. Trece lebăda pe ape Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. O mică luntrișoară... ca lebăda ușoară, Azi lin se legăna. ALECSANDRI, P. I 195. ◊ Cîntecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui artist, muzician, scriitor etc. (aluzie la credința anticilor că lebăda ar cînta frumos înainte de moarte). Elena cîntă cîntecul lebedei de care vorbesc poeții. BOLINTINEANU, O. 463. 2. (Numai în forma articulată) Constelație vizibilă în emisfera boreală. – Pl. și: lebezi (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 64).