DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

DRAGON¹, dragoni, s. m. I. (În trecut) Soldat de cavalerie care descăleca atunci cînd trebuia să lupte. Lisaveta... o femeie naltă, naltă cît un dragon și uscată ca o scîndură, strînse masa. SADOVEANU, M. 163. În Liunevil sînt acum trii polcuri de dragoni, care îi o prea frumoasă oaste. KOGĂLNICEANU, S. 44. ♦ Fig. Om voinic, zdravăn, bine legat. Un dragon de bărbat ca Ivan nu se lăsa ucis așa de ușor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 273. II. 1. (În superstiții și legende mitice) Animal fantastic, înzestrat cu puteri uriașe, care are aripi și gheare, trupul acoperit cu solzi, coadă de șarpe și scoate foc pe gură. V. balaur. ♦ Reprezentare, în artele plastice, a acestui animal fabulos, mai ales în China și în alte țări asiatice. Dragonul legendei vedea cu ochi uriași de mărgean Ciudate făpturi venind de peste ocean. BOUREANU, S. P. 10. [Mandarinul] stă în trîndăvie pe-un dragon de porcelană. ALECSANDRI, P. III 85. 2. Veche insignă ostășească reprezentînd un dragon (II 1), uneori zugrăvit pe un steag. Dragonii [la daci] erau lungi prăjine dasupra cărora sta fîlfăind un balaur. ODOBESCU, S. II 284. 3. Un fel de șopîrlă care trăiește pe copaci, în regiunile tropicale, avînd de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi. 4. Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din mai multe stele de mărimi diferite, dispuse într-un lung șir între Ursa-mare și Ursa-mică; balaur. – Variante: zdragon (ALECSANDRI, T. 69), zdrahon (DUNĂREANU, CH. 11) s. m.

DRAGON¹ s.m. 1. Animal fabulos închipuit cu aripi de vultur, gheare de leu și coadă de șarpe. ♦ Reprezentare plastică a acestui animal. 2. Șopîrlă tropicală care trăiește pe copaci și care are de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii ca niște aripi. 3. Numele unei constelații din emisfera boreală, alcătuită dintr-un șir lung de stele. [< fr. dragon].

DRAGON² ~i m. 1) mit. Monstru cu aripi de vultur, gheare de leu și coadă de șarpe, care scoate foc pe gură. 2) art. Constelație în emisfera nordică situată între Ursa Mare și Ursa Mică. /<fr. dragon

!Dragonul (constelație) s. propriu m. art., neart. Dragon (În ~ nu sunt stele strălucitoare.) corectat(ă)

Dragonul (constelație) s. propriu m.

Dragonul (astron.) s. pr. m. art.

DRAGONUL (Draco), constelație din emisfera boreală, între Ursa Mare și Ursa Mică, compusă din stele puțin strălucitoare, dispuse într-un șir terminat cu un trapez. Numele popular: Dracul.

DRAGON s. 1. v. drac-de-mare. 2. (ASTRON.; art.) Balaurul (art.; n. pr.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)

DRAGON s. 1. (IHT.; Trachinus draco) drac-de-mare. 2. (ASTRON.; art.) balaurul (art.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)