8 definiții pentru Balaurul Balaur


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

balaur [At: VARLAAM, C. 425 / V: (rar) ~e, (îvp) bă~, (reg) ~aor[1] / P: ~la-ur / Pl: ~i / E: ns cf alb bollë, srb blavor] 1 sm (Mit; pop) Monstru fantastic, adesea înaripat, care întruchipează răul, cu înfățișarea unui șarpe uriaș cu coadă lungă, având șapte, nouă sau douăsprezece capete cu limbile ascuțite și prin care varsă flăcări Vz ală, bală, zmeu. 2 sm (Îc) ~ de șarpe (sau, a) șarpe ~ Monstru târâtor. 3 sm (Fig) Om înfricoșător, crud Si: monstru. 4 sm (Irn) Țigan (mai ales lăutar). 5 sm (Reg) Zmeu cu care se joacă copiii. 6 sm (Ast; pop) Constelația dragonului situată între Cefeu și Carul Mic. 7 sm (Reg) Un fel de cerc de scânduri care încinge luntrea pe marginea gurii. 8 sn (Reg) Grindă groasă pe care se bate podeaua la poduri. corectată

  1. ~aor~aor Ladislau Strifler

BALÁUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu mai multe capete, adesea înaripat; dragon2. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației Dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bollë „șarpe”, sb. blavor.

BALÁUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu unul sau mai multe capete, adesea înaripat. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bollë „șarpe”, scr. blavor.

BALÁUR, balauri, s. m. (În basme; uneori determinat prin «de șarpe») Monstru fantastic cu înfățișare fioroasă, imaginat în formă de șarpe, adesea înaripat, cu unul sau mai multe capete. V. bală, zmeu. Mă doare capul de horăitul moșnegilor; parc-ar fi balauri. SADOVEANU, N. F. 75. D-ta nu știi că aici în fîntînă este un balaur mare de șarpe, care bîntuie omenirea? ISPIRESCU, L. 341. Ograda se umpluse și pădurea fojgăia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine. CREANGĂ, P. 289. ◊ (Uneori, în literatura populară, în legătură cu «laur») Laur-balaur, Cu solzii de aur. ȘEZ. IV 196. ◊ Fig. Vîntul sporea și fața pustiei se posomora de vîrtejuri. Din asfințit veni cu hărnicie balaurul nourilor, învălmășind negreață și scăpărînd fulgere. SADOVEANU, O. A. II 231. ♦ Denumire populară a constelației dragonului. – Pronunțat: -la-ur. – Variantă: băláur (BENIUC, V. 72) s. m.[1] modificată

  1. În original s. n. gall

BALÁUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru fantastic, imaginat în formă de șarpe cu unul sau mai multe capete, adesea înaripat. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului. – Comp. alb. bollë „șarpe”, sb. blavor.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BALÁUR s. 1. (MITOL. POP.) (pop.) șarpe, (prin Olt.) bălăoană, (înv.) ajder, zmeu. (~ cu șapte capete.) 2. (ASTRON.; art.) dragonul (art.). (~ul este o constelație din emisfera boreală.)

BALAUR s. 1. (MITOL. POP.) (pop.) șarpe, (prin Olt.) bălăoană, (înv.) ajder, zmeu. (~ cu șapte capete.) 2. (ASTRON.; art.) dragonul (art.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

baláur, balauri, (balaor, bălaur), s.m. – (mit.) Dragon, zmeu, șarpe; monstru, bală. Ființă fantastică întruchipată sub forma unui șarpe uriaș, cu solzii aurii, coadă lungă, adesea înaripat, cu unu, șapte, nouă sau 12 capete. Conform credințelor, balaurii populează lacurile montane din Maramureș, de unde ies în ziua de Paști și care înghit pe oricine se apropie de lac (Bilțiu, 1999: 27): „Ci te fă șarpe-balaur / Cu coadă de aur, / Cu ciute bolțate, / Cu par de foc încălțate” (Memoria, 2001: 18). „La Cornu Gutâiului / […] / Unde bea balauru” (Papahagi, 1925: 160). ♦ (onom.) Bala, nume de familie. ♦ (astr.) Balaurul, constelație din emisfera boreală. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – „Faptul că este vorba de un cuvânt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică, *bell- sau *ber- «fiară, monstru»” (DER); termen autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. boljë, bollë „șarpe”; et. nesigură, cf. alb. bollë, srb. blavor (MDA).

Intrare: Balaurul
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Balaurul
  • Balauru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • Balaurului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

Balaurul Balaur

  • 1. Denumirea populară a constelației Dragonului.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: Dragonul

etimologie: