23 de definiții pentru înfuriere

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

înfuriere sf [At: NEGRUZZI, S. II, 276/9 / V: ~iare / P: ~ri-e~ / Pl: ~ri / E: înfuria] 1-2 (Provocare de cineva sau) resimțire a unei stări de furie Si: enervare, iritare, mâniere, turbare.

ÎNFURIÉRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a (se) înfuria; furie, mânie. [Pr.: -ri-e-] – V. înfuria.

ÎNFURIÉRE s. f. (Învechit) Furie, mînie mare. Înfurierea ei m-a îngrozit. NEGRUZZI, S. I 51. ◊ Fig. Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II 276. – Pronunțat: -ri-e-.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

înfuria vtr [At: ALECSANDRI, P. II, 36 / P: ~ri-a / Pzi: înfurii, (înv) ~iez / E: în +furie] 1-2 (A face pe cineva să fie sau) a fi cuprins de furie Si: a (se) enerva, a (se) irita, a (se) mânia.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. A fi cuprins de furie, a se mînia tare, a-și ieși din fire. Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111. S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427. ♦ Tranz. A mînia, a scoate din sărite. – Pronunțat: -ri-a. - Prez. ind. și: (învechit) înfuriez (ALECSANDRI, P. III 36).

A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie

*înfuriĭ, a v. tr. (d. furie. Eŭ înfuriĭ, tu înfuriĭ). Umplu de furie, irit. V. refl. Mă umplu de furie, devin furios.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfuriere (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. înfurierii

înfuriere (-ri-e-) s. f., g.-d. art. înfurierii

înfuriére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. înfuriérii; pl. înfuriéri

înfuria (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfurii, 3 înfurie (-ri-e), 1 pl. înfuriem; conj. prez. 3 să înfurie; ger. înfuriind (-ri-ind)

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)

înfuriu, -furie 3 ind. și conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riere inf. s.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFURIÉRE s. v. furie, înverșunare, mânie.

înfuriere s. v. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.)

ÎNFURIA vb. 1. a (se) mînia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stîrni, (prin Transilv.) a (se) rînzoi, (înv.) a (se) scîrbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndîrji, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNFURIA a băga în boală / în boale, a-i da cu praftorița, a morcovi, a oftica, a scoate (pe cineva) din fire / din pepeni, a scoate din minți (pe cineva), a scoate (cuiva) peri albi, a șucări, a tăia (cuiva) pofta de ceva, a vârî (pe cineva) în boală / în draci / în groapă / în sperieți.

A SE ÎNFURIA a se ambala, a se anticări, a-l apuca damblaua / dracii / pandaliile, a arunca flăcări pe nas, a se ataca, a se bășica, a se cacioli, a face clăbuci, a i se face negru înaintea ochilor, a face spume la gură, a-i fi cu bănat, a-și ieși din fire / din pepeni / din țâțâni, a se încinge tărâța (în cineva), a-l lovi damblaua, a-și lua maxim, a se morcovi, a se oftica, a se opări, a se pichirisi, a i se pune (cuiva) pata / piticul, a-i sări (cuiva) capacele, a-i sări bâzdâcul / muștarul / țandăra, a scoate flăcări pe nas, a scuipa foc, a se sictiri, a i se sui sângele la cap, a se supăra ca văcarul pe sat, a se șifona, a se șucări, a i se umfla (cuiva) pipota, a vedea roșu înaintea ochilor, a-i veni (cuiva) apa la moară, a-i veni dracii, a se zbârli.

Intrare: înfuriere
înfuriere substantiv feminin
  • silabație: -ri-e-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfuriere
  • ‑nfuriere
  • înfurierea
  • ‑nfurierea
plural
  • înfurieri
  • ‑nfurieri
  • înfurierile
  • ‑nfurierile
genitiv-dativ singular
  • înfurieri
  • ‑nfurieri
  • înfurierii
  • ‑nfurierii
plural
  • înfurieri
  • ‑nfurieri
  • înfurierilor
  • ‑nfurierilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfuria, înfuriiverb

  • 1. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111. DLRLC
    • format_quote S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427. DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: înfuriez. DLRLC
etimologie:
  • În + furie DEX '09 DEX '98

înfuriere, înfurierisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înfuria. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înfurierea ei m-a îngrozit. NEGRUZZI, S. I 51. DLRLC
    • format_quote figurat Marea se răscoală mugind cu-nfuriere. NEGRUZZI, S. II 276. DLRLC
etimologie:
  • vezi înfuria DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.