21 de definiții pentru țuțui


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

țuțui5 vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui4 vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțui2 sn [At: ALR I, 703/107 / Pl: ~e, ~uri / E: pvb țuțui4] (Mun; Trs) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică1 (4), țuțuieică, țuțul (1), țuțulaică, țuțulig, țuțulină, țuțuluș.

țuțui1 sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui1] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui1 (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț1 de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc2. 11 (Reg) Moțul1 ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectată

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țuțúi (reg.) s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie

țuțúi s. n., pl. țuțúiuri/țuțúie


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚUȚÚI s. v. țugui, țuguitură.

țuțui s. v. ȚUGUI. ȚUGUITURĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui.

țuțúi, țuțuie, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui: „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria, 2001: 59). ♦ (top.) Țuțuiul, deal (648 m) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin, 1935). ♦ (onom.) Țuțui, Țuțuianu, nume de familie (14 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. țugui (DEX, MDA).

țuțúi, -e, (țuțulug), s.n. – Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; țugui. Țuțuiul, (top.) deal (648 m.) în apropiere de Sighet (Demeter, Marin 1935). „Pe cel țuțulug de piatră / Este o lespede lată / Și acolo stă o fată” (Memoria 2001: 59). – Cf. țugui.

Intrare: țuțui
țuțui1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurile
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurilor
vocativ singular
plural
țuțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuie
  • țuțuiele
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuie
  • țuțuielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuțui

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG.
      surse: DLRLC
    • Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. țugui
    surse: DEX '09 DEX '98