10 definiții pentru țârâitură țârcâitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri, s. f. Țârâit2. [Pr.: -râ-i-.Var.: țârcâitúră s. f.] – Țârâi2 + suf. -tură.

ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri, s. f. Țârâit2. [Pr.: -râ-i-.Var.: țârcâitúră s. f.] – Țârâi2 + suf. -tură.

țârâitu sf [At: LUNGIANU, CL. 133 / V: (reg) ~rii~ / Pl: ~ri / E: țârâi1 + -itură] 1 Zgomot caracteristic produs de picurii de ploaie care cad în continuu Si: țârâială (10). 2 Sunet specific scos de unele insecte Si: sfârâitură, țâțâitură (1). 3 Sunet emis de un instrument muzical cu coarde Si: țârâială (9), țârâire (9), țârâit1 (9). 4 Numele unui dans popular.

ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură.

ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură.

ȚÎRÎITÚRĂ, țîrîituri, s. f. Faptul de a țîrîi1; zgomotul produs de unele insecte, de unele instrumente cu coarde etc. La hanuri, în marginea satelor, erau înjghebate hori și roatele zburau în țîrîiturile scripcelor. SADOVEANU, O. VII 327. Țîrîitura înceată a greierilor poate să se audă numai cînd omul e singur. GHEREA, ST. CR. I 138.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri

țârâitúră s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂRÂITÚRĂ s. țârâit, zbârnâit. (~ soneriei.) corectată

ȚÎRÎITU s. țîrîit, zbîrnîit. (~ soneriei.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țârcâitúră, țârcâitúri, s.f. (reg.) 1. strop, picătură. 2. afacere mică neînsemnată.

Intrare: țârâitură
țârâitură substantiv feminin
  • silabație: țâ-râ-i-tu-ră info
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârâitu
  • țârâitura
plural
  • țârâituri
  • țârâiturile
genitiv-dativ singular
  • țârâituri
  • țârâiturii
plural
  • țârâituri
  • țârâiturilor
vocativ singular
plural
țârcâitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârcâitu
  • țârcâitura
plural
  • țârcâituri
  • țârcâiturile
genitiv-dativ singular
  • țârcâituri
  • țârcâiturii
plural
  • țârcâituri
  • țârcâiturilor
vocativ singular
plural

țârâitură țârcâitură

  • 1. Faptul de a țârâi (1.); zgomotul produs de unele insecte, de unele instrumente cu coarde etc.; țârâit (1.).
    exemple
    • La hanuri, în marginea satelor, erau înjghebate hori și roatele zburau în țîrîiturile scripcelor. SADOVEANU, O. VII 327.
      surse: DLRLC
    • Țîrîitura înceată a greierilor poate să se audă numai cînd omul e singur. GHEREA, ST. CR. I 138.
      surse: DLRLC

etimologie: