20 de definiții pentru țânc ținc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk.

țânc2 sm [At: PSALT. 109 / V: (reg) ținc, țing / Pl: ~nci / E: ns cf mg cenk] 1 (Îrg) Pui de animal sălbatic. 2 (Îrg) Pui de câine. 3 (Zlg; reg) Popândău (Citellus citellus). 4 (Zlg; reg; șîc ~ul-pământului) Orbete (Spalax microphthalmus). 5 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului, ~ de pământ Cârtiță (Talpa europaea). 6 (Zlg; reg; îc) ~ul-pământului Rozător de culoare cenușie-gălbuie, cu corpul subțire și coada scurtă Si: șuiță (Spermophilus citellus). 7 (Zlg; reg; îac) Hârciog (Cricetus cricetus). 8 (Zlg; reg; îac) Marmotă (Arctomys marmotta). 9 (Zlg; reg; îac) Jder (Martes martes). 10 (Zlg; reg; îac) Șoarece (Mus musculus). 11 (Zlg; reg; îac) Șoarece alb. 12 (Reg; îac) Animal fantastic imaginat ca un câine, care trăiește sub pământ și care face rău morților Si: cățelul-pământului. 13 (Reg; îe) A asculta ~ul-pământului A sta culcat cu urechea la pământ. 14 (Reg; îae) A dormi adânc. 15 (Reg; îae) A fi mort. 16 (Reg; îe) A umbla când doarme ~ul-pământului A umbla în toiul nopții. 17 (Îrg) Câine de talie mică Si: cotei2 (1). 18-19 (Fam; șdp) Copil (mic). 20 (Fam; pex) Fiu. 21 (Fam) Epitet pentru un om mic de statură. 22 (Fam; dep) Tânăr fără experiență Si: țângău (2).

ȚÂNC ~ci m. 1) fam. Pui de câine; cățel. 2) depr. Copil de vârstă mică. /cf. ung. cenk

ȚINC2 s. m. v. țânc.

ȚÎNC, țînci, s. m. 1. (Învechit și popular) Puiul anumitor animale (mai ales puiul de cîine, v. cățel). ◊ Compus: țîncul-pămîntului = cățelul-pămîntului, v. cățel (3). 2. (Uneori cu sens depreciativ) Copil (mai ales băiat) mic; plod. La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200. Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37. Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48. ◊ (Urmat de determinări arătînd ființa la care se referă) Da’ frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.

ȚÎNC s.m. (Mold.) Pui de animal. Țîncilor de leu. DOSOFTEI, PSALTIRE (1680), apud TEW. Țîncii leului rănind. CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG; cf. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Variante: ținc (CANTEMIR, DIVANUL, apud TDRG). Etimologie: magh. cenk. Vezi și țincșor, țîncă. Cf. c ă ț e l.

ținc m. Mold. Tr. 1. cățeluș; țincul pământului, șuiț; 2. fam. prunc: un ținc să te înșele AL. [Ung. CENK, broscoiu, cățeluș* băiat, recrut].

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚINC s. v. prășilă, progenitură, pui, șliț.

ȚÎNC s. pici, prichindel, puști, (reg.) pricolici, (fam.) zgîmboi, (fig.) năpîrstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ținc (-ci), s. m.1. Pui de animal. – 2. Copil, țîngău. – Var. țînc. Mag. cenk (Cihac, II, 535; Tiktin). – Der. țincă (var. țîncă), s. f. (cățea); țingău, s. m. (flăcăuaș, băietan), cu suf. -ău (Philippide, Principii, 154; Graur 192; nu este probabilă der. din țig. tsikno „mic”, propusă de Iordan, Introducere în studiul l. rom., 419).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țânc, țânci, s.m. (pop. și fam.) 1. copilaș, băiețaș. 2. pui de animal (sălbatic sau de câine). 3. popândău. 4. orbete.

Intrare: țânc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țânc
  • țâncul
  • țâncu‑
plural
  • țânci
  • țâncii
genitiv-dativ singular
  • țânc
  • țâncului
plural
  • țânci
  • țâncilor
vocativ singular
  • țâncule
plural
  • țâncilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ținc
  • țincul
  • țincu‑
plural
  • ținci
  • țincii
genitiv-dativ singular
  • ținc
  • țincului
plural
  • ținci
  • țincilor
vocativ singular
  • țincule
plural
  • țincilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țânc ținc

  • exemple
    • La noi se uită curios, mușcînd dintr-un măr, un țînc numai de-o șchioapă. SADOVEANU, O. VII 200.
      surse: DLRLC
    • Pe-o mîrțoagă, dintr-o gură de dăsagă Atîrnată de oblînc, Fără scîncet, cu sfială Iese negru la iveală, Numai cît o portocală, Un căpșor mirat de țînc. TOPÎRCEANU, P. O. 37.
      surse: DLRLC
    • Un țînc de vreo șapte ani, un țăran în miniatură, scobora niște capre devale. VLAHUȚĂ, O. A. III 48.
      surse: DLRLC
    • Da frați mai ai? – Am. Iaca, țîncul ista de soră. SADOVEANU, O. VII 218.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit popular Puiul anumitor animale (mai ales puiul de câine).
    surse: DLRLC

etimologie: