12 definiții pentru știrb


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

știrb, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 271 / Pl: ~i, ~e / E: vsl *штрьвъ, bg шърб] 1-2 smf, a (Ființă) căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți Si: (rar) știrbit (1-2), (reg) știolfăit2 (5), știrboc, știrbocit. 3 sf (Mtp; îs) ~a-baba-cloanța Vrăjitoare bătrână și urâtă. 4 sf (Pop; îas) Femeie bătrână și rea. 5 a (Pop; îcs) ~a-baba- cloanța (roade tărăboanța) Joc de cuvinte care se spun în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 6 a (D. obiecte, mai ales d. vase) Fără (o bucățică din) margine Si: ciobit (1), știrbit (3). 7 a (D. instrumente tăioase) Cu părți din tăiș rupte Si: știrbit (4). 8 a (D. instrumente tăioase) Cu tăișul tocit Si: știrbit (5). 9 a (Pex; șfg) Care este incomplet Si: ciuntit, trunchiat, știrbit (6).

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. ◊ Compus: știrba-baba-cloanța s. f. = a) vrăjitoare bătrână din mitologia populară; poreclă dată unei femei bătrâne și rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade tărăboanța) se spune în glumă copiilor când le cad dinții de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit; căruia îi lipsește o bucățică; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.

ȘTIRB, -Ă, știrbi, -e, adj. 1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51. Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL, PETRESCU, O. II 448. Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. ◊ Fig. Pieptene știrb. ◊ (Substantivat) Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, 434. 2. (Despre obiecte, mai ales despre vase) Care are buza spartă, ciocnită, căruia îi lipsește o bucățică din margine. Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32. Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166. Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, R. I 330. ◊ Fig. Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23. Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii minați de vînt. La TDRG. 3. (Despre instrumente de tăiat) Cu tăișul tocit, neascuțit, cu părți din tăiș desprinse, cu știrbituri. Topor știrb.

ȘTIRB ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre persoane) Care nu are unul sau mai mulți dinți. 2) (despre vase, unelte de taiat etc.) Care este cu marginea stricată. Farfurie ~ă. /<sl. štrubu, bulg. ștărb

știrb a. 1. tocit; 2. fără dinți: babă știrbă [Slav. ȘTRŬBŬ]. ║ m. om fără dinți.

știrb, -ă adj. (vsl. štrŭbŭ, cĭunt; bg. štŭrb, ceh. štĭerb, știrb. V. hîrb). Căruĭa-ĭ lipsește un dinte orĭ maĭ mulțĭ: copil știrb, furculiță știrbă. Care are ascuțișu stricat: cuțit știrb. V. berc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știrb adj. m., pl. știrbi; f. ștírbă, pl. ștírbe

știrb adj. m., pl. știrbi; f. sg. ștírbă, pl. ștírbe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTIRB adj. 1. (reg.) știrboc, știrbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrân ~.) 2. ciobit, ciocnit, știrbit. (Pahar ~.) 3. știrbit, tocit. (Cuțit ~.)

ȘTIRB adj. 1. (reg.) știrboc, știrbocit, (prin Transilv.) jimb. (Un bătrîn ~.) 2. ciobit, ciocnit, știrbit. (Pahar ~.) 3. știrbit, tocit. (Cuțit ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

știrb (-bă), adj.1. Căruia îi lipsește unul sau mai mulți dinți. – 2. Ciobit, cu marginea spartă. – Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ „incomplet” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg. štrăb, ceh. štĕrb. Uz general (ALR, I, 69). – Der. știrbi, vb. (a-și pierde dinții, a se ciobi; a micșora, a reduce); știrbină, s. f. (ciobitură, știrbire), din sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; știrbutură, s. f. (știrbire, pierdere, împuținare; loc gol lăsat de căderea dinților; persoană știrbă); neștirbit, adj. (integru, întreg).

Intrare: știrb
știrb adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrb
  • știrbul
  • știrbu‑
  • știrbă
  • știrba
plural
  • știrbi
  • știrbii
  • știrbe
  • știrbele
genitiv-dativ singular
  • știrb
  • știrbului
  • știrbe
  • știrbei
plural
  • știrbi
  • știrbilor
  • știrbe
  • știrbelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

știrb

  • 1. Căruia i-au căzut unul sau mai mulți dinți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Uneori rîdea, întinzîndu-și buzele peste gura-i știrbă. SADOVEANU, M. C. 51.
      surse: DLRLC
    • Un ucenic știrb, slăbuț... intrase în goană în magazia cea lungă. CAMIL, PETRESCU, O. II 448.
      surse: DLRLC
    • Pentr-o țîr de loc de șură Nu iau fata știrbă-n gură! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436.
      surse: DLRLC
    • figurat Pieptene știrb.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Toată fata Sare balta, Numai știrba Scoate limba. JARNÍK-BÎRSEANU, 434.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre vase) Care are marginea spartă, ciocnită; căruia îi lipsește o bucățică din margine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ciobit 5 exemple
    exemple
    • Minodora puse lîngă fărîmituri scăfița știrbă și turnă în ea cîteva picături de lapte. SADOVEANU, B. 32.
      surse: DLRLC
    • Sarea era pusă într-o ceașcă de cafea știrbă. C. PETRESCU, Î. II 166.
      surse: DLRLC
    • Oale, spui?... Una-i știrbă și-alta goală; Nici o pricopseală nu-i! COȘBUC, R. I 330.
      surse: DLRLC
    • figurat Din stradă, intrarea aceasta știrbă deschidea priveliștea unei curți adînci. GALAN, B. I 23.
      surse: DLRLC
    • figurat Luna, știrbă numai de vreun deget, părea că fuge printre nourii mînați de vînt. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: