10 definiții pentru șpaclu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘPÁCLU, șpacluri, s. n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn, folosită la lucrări de tencuire. – Din germ. Spachtel.

șpaclu sn [At: NOM. MIN. I, 325 / V: (rar) sp~, (reg) ~ahter / Pl: ~ri / E: ger Spachtel] Unealtă formată dintr-o lamă de oțel (sau de lemn) cu mâner, folosită mai ales la netezit sau la răzuit tencuiala, chitul etc.

ȘPÁCLU, șpacluri, s. n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn, folosită la netezit sau la răzuit tencuiala, chitul etc. – Din germ. Spachtel.

ȘPÁCLU, șpacluri, s. n. Unealtă de oțel, formată dintr-o lamă în general trapezoidală, cu mîner de lemn, folosită de zugravi și de zidari la aplicat, la netezit sau la răzuit tencuiala, chitul etc.

ȘPÁCLU s.n. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel, cu care se răzuiește tencuiala, chitul etc. [< germ. Spachtel].

ȘPÁCLU s. n. unealtă, lamă triunghiulară de oțel, cu care se răzuiește tencuiala, chitul etc. (< germ. Spachtel)

ȘPÁCLU ~ri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, cu mâner de lemn, folosită la șpăcluit. /<germ. Spachtel


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șpáclu (șpa-clu) s. n., art. șpáclul; pl. șpácluri

șpáclu s. n. (sil. -clu), art. șpáclul; pl. șpácluri

Intrare: șpaclu
  • silabație: șpa-clu
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șpaclu
  • șpaclul
  • șpaclu‑
plural
  • șpacluri
  • șpaclurile
genitiv-dativ singular
  • șpaclu
  • șpaclului
plural
  • șpacluri
  • șpaclurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șpaclu

  • 1. Unealtă formată dintr-o lamă triunghiulară de oțel cu mâner de lemn, folosită la lucrări de tencuire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: