12 definiții pentru întemeiere


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei; înființare, instituire, fundare. ♦ Fig. Consolidare. [Pr.: -me-ie-] – V. întemeia.

întemeiere sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 234/38 / Pl: ~ri / E: întemeia] 1 Punere a temeliei unei clădiri Si: întemeiat1 (1). 2 Înființare a unui stat, a unei instituții etc. Si: întemeiat1 (2). 3 (Rar) Zidire. 4 Întărire. 5-6 Binecuvântare (a tinerilor căsătoriți) Si: întemeiat1 (5-6). 7 Consolidare. 8 (Mil; înv) Apărare. 9 Îngrijire a unei culturi, plantații etc. Si: întemeiat1 (9). 10 Confirmare a unui act Si: întemeiat1 (10). 11 Stabilire într-un loc Si: întemeiat1 (11). 12 Înrădăcinare (1). 13 (Înv) împuternicire. 14 Instituire. 15 (Înv; îlav) Cu ~ Cu siguranță.

ÎNTEMEIÉRE s. f. Acțiunea de a întemeia și rezultatul ei; înființare, fundare. Oare nu venise chiar în sara asta, spre a-l clinti din hotărîrea întemeierii gospodăriei colective? CAMILAR, TEM. 126. Actele de întemeiere ale mănăstirilor. ODOBESCU, S. II 6.

întemeiere f. acțiunea de a întemeia și rezultatul ei: fundațiune.

întemeĭére f. Acțiunea de a întemeĭa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întemeiére s. f., g.-d. art. întemeiérii

întemeiére s. f. (sil. -me-ie-), g.-d. art. întemeiérii

întemeiez, -meiază 3, -meieze 3 conj., -meiat prt., -meind ger., -meiere inf. s., -meietor adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTEMEIÉRE s. 1. v. înființare. 2. v. făurire. 3. fundare, zidire. (~ Romei.)

ÎNTEMEIERE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, înființare, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grănicerilor.) 2. creare, făurire, înfăptuire, realizare. (~ unui stat național unitar.) 3. fundare, zidire. (~ Romei.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AB URBE CONDITA (lat.) de la întemeierea orașului – Romanii începeau numărarea anilor de la întemeierea Romei (753 î. Hr.).

Intrare: întemeiere
întemeiere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întemeiere
  • ‑ntemeiere
  • întemeierea
  • ‑ntemeierea
plural
  • întemeieri
  • ‑ntemeieri
  • întemeierile
  • ‑ntemeierile
genitiv-dativ singular
  • întemeieri
  • ‑ntemeieri
  • întemeierii
  • ‑ntemeierii
plural
  • întemeieri
  • ‑ntemeieri
  • întemeierilor
  • ‑ntemeierilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întemeiere

  • 1. Acțiunea de a (se) întemeia și rezultatul ei.
    exemple
    • Oare nu venise chiar în sara asta, spre a-l clinti din hotărîrea întemeierii gospodăriei colective? CAMILAR, TEM. 126.
      surse: DLRLC
    • Actele de întemeiere ale mănăstirilor. ODOBESCU, S. II 6.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi întemeia
    surse: DEX '09 DEX '98