11 definiții pentru întâmplător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

întâmplător, ~oare a, av [At: VĂCĂRESCU, IST. 110 / Pl: ~i, ~oare / E: întâmpla + -ător] 1-2 (Care se produce) din întâmplare Si: accidental, aleatoriu, incidental. 3-4 (Care survine) în mod neprevăzut.

ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

ÎNTÂMPLĂTÓR1 adv. Din întâmplare. /a întâmpla + suf. ~ător

ÎNTÂMPLĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care se produce din întâmplare; care are loc pe neașteptate; accidental; incidental; inopinat. /a întâmpla + suf. ~ător

întâmplător a. din întâmplare.

ÎNTÎMPLĂTÓR, -OÁRE, întîmplători, -oare, adj. Care vine, se produce din întîmplare, care se ivește pe neașteptate, în mod neprevăzut; incidental. Faptă întîmplătoare. Întîlnire întîmplătoare.Fără să întrebe nimic pe nimeni, Filip primi, de la cîțiva întîmplători vecini vorbareți, toate lămuririle. GALAN, B. I 18. ◊ (Adverbial) Directorul nu dă pe la redacție decît întîmplător, așa că greu ai să-l nemerești. REBREANU, R. I 182.

întîmplătór, -oáre adj. Din întîmplare, accidental. Eventual. Adv. Din întîmplare.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri; f. sg. și pl. întâmplătoáre

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri f. sg. și pl. întâmplătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTÂMPLĂTÓR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. v. neprevăzut. 3. arbitrar. (O alegere ~oare.)

ÎNTÎMPLĂTOR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. incidental, neprevăzut, (livr.) fortuit. (O întîlnire ~.) 3. arbitrar. (O alegere ~.)

Intrare: întâmplător
întâmplător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întâmplător
  • ‑ntâmplător
  • întâmplătorul
  • întâmplătoru‑
  • ‑ntâmplătorul
  • ‑ntâmplătoru‑
  • întâmplătoare
  • ‑ntâmplătoare
  • întâmplătoarea
  • ‑ntâmplătoarea
plural
  • întâmplători
  • ‑ntâmplători
  • întâmplătorii
  • ‑ntâmplătorii
  • întâmplătoare
  • ‑ntâmplătoare
  • întâmplătoarele
  • ‑ntâmplătoarele
genitiv-dativ singular
  • întâmplător
  • ‑ntâmplător
  • întâmplătorului
  • ‑ntâmplătorului
  • întâmplătoare
  • ‑ntâmplătoare
  • întâmplătoarei
  • ‑ntâmplătoarei
plural
  • întâmplători
  • ‑ntâmplători
  • întâmplătorilor
  • ‑ntâmplătorilor
  • întâmplătoare
  • ‑ntâmplătoare
  • întâmplătoarelor
  • ‑ntâmplătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întâmplător

  • 1. adesea adverbial Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut.
    exemple
    • Faptă întâmplătoare. Întâlnire întâmplătoare.
      surse: DLRLC
    • Fără să întrebe nimic pe nimeni, Filip primi, de la cîțiva întîmplători vecini vorbareți, toate lămuririle. GALAN, B. I 18.
      surse: DLRLC
    • Directorul nu dă pe la redacție decît întîmplător, așa că greu ai să-l nemerești. REBREANU, R. I 182.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întâmpla + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98