17 definiții pentru înstrăina înstreina


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Tranz. A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material. ♦ A sustrage, a fura. 2. Refl. A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte. ♦ Fig. A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva. [Pr.: -stră-i.Var.: înstreiná vb. I] – În + străin.

înstrăina [At: PRAV. MOLD. 755 / V: ~rei~, ~riena, ~rii~, ~ri~, (cscj) ~reini / Pzi: ~nez / E: în- + străin] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni străin de cineva sau de ceva. 3 vt A trimite departe de casă la studii. 4 vt (Pex) A sili să plece. 5 vr A-și părăsi familia, locul de naștere, de reședință, stabilindu-se în altă parte Si: a se exila, a se expatria. 6 vi A petrece într-un loc străin. 7 vr A se preface. 8 vt A trece altcuiva prin vânzare, dăruire, stăpânirea unui lucru. 9 vt A pierde un bun material. 10 vr (Înv) A ajunge pe mâini străine. 11 vt A sustrage. 12 vr (Fig) A se îndepărta sufletește. 13 vr (Fig) A pierde afecțiunea, simpatia cuiva.

ÎNSTRĂINÁ, înstrăinez, vb. I. 1. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») A-și părăsi familia, locul de reședință sau de naștere, stabilindu-se în altă parte și rupîndu-se de viața de pînă atunci; a se depărta sufletește de cei de care era legat. Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271. N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150. ♦ Tranz. A face pe cineva să se îndepărteze de ceva. Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89. 2. Tranz. (Jur.) A transmite (prin vînzare) un drept de proprietate sau alt drept. Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71. ◊ Absol. Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336. ♦ A sustrage, a fura. Cei care înstrăinează bunuri obștești sînt pedepsiți de lege. – Pronunțat: -stră-i-.Prez. ind. și: (rar) înstrăín (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 201). – Variantă: înstreiná vb. I.

A ÎNSTRĂINÁ ~éz tranz. 1) A face să se înstrăineze. 2) jur. A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a aliena. 3) (bunuri materiale) A lua pe ascuns și pe nedrept; a fura; a sustrage. [Sil. în-stră-i-] /în + străin

A SE ÎNSTRĂINÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni străin (sufletește). 2) A se așeza cu traiul în altă parte, despărțindu-se de baștină și de cei apropiați. /în + străin

înstrăinà v. 1. a face străin, a depărta dela sine: a înstrăinat o parte din avere; 2. a se expatria.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

ÎNSTREINÁ vb. I v. înstrăina.

înstreina v vz înstrăina

înstrăinéz v. tr. (d. străin). Alienez, fac străin (dînd orĭ vînzînd): a înstrăina averea părintească. V. refl. Mă fac străin, mă depărtez cu trupu saŭ cu inima: nu te înstrăina de patrie! – Și streinez și înstreinez (Munt.). Vechĭ și astrăinez și astriinez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înstrăiná (a ~) (-stră-i-) vb., ind. prez. 3 înstrăineáză

înstrăiná vb. (sil. -stră-i-), ind. prez. 1 sg. înstrăinéz, 3 sg. și pl. înstrăineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSTRĂINÁ vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

ÎNSTRĂINÁ vb. v. emigra, expatria, pribegi.

ÎNSTRĂINA vb. 1. (înv. și reg.) a (se) străina. (S-au ~ de casele lor.) 2. a se depărta, a se îndepărta. (De ce te-ai ~ de noi?) 3. (JUR.) a aliena. (A ~ un bun.)

înstrăina vb. v. EMIGRA. EXPATRIA. PRIBEGI.

Intrare: înstrăina
  • silabație: în-stră-i-na
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăinare
  • ‑nstrăinare
  • înstrăinat
  • ‑nstrăinat
  • înstrăinatu‑
  • ‑nstrăinatu‑
  • înstrăinând
  • ‑nstrăinând
  • înstrăinându‑
  • ‑nstrăinându‑
singular plural
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstrăinez
  • ‑nstrăinez
(să)
  • înstrăinez
  • ‑nstrăinez
  • înstrăinam
  • ‑nstrăinam
  • înstrăinai
  • ‑nstrăinai
  • înstrăinasem
  • ‑nstrăinasem
a II-a (tu)
  • înstrăinezi
  • ‑nstrăinezi
(să)
  • înstrăinezi
  • ‑nstrăinezi
  • înstrăinai
  • ‑nstrăinai
  • înstrăinași
  • ‑nstrăinași
  • înstrăinaseși
  • ‑nstrăinaseși
a III-a (el, ea)
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
(să)
  • înstrăineze
  • ‑nstrăineze
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăină
  • ‑nstrăină
  • înstrăinase
  • ‑nstrăinase
plural I (noi)
  • înstrăinăm
  • ‑nstrăinăm
(să)
  • înstrăinăm
  • ‑nstrăinăm
  • înstrăinam
  • ‑nstrăinam
  • înstrăinarăm
  • ‑nstrăinarăm
  • înstrăinaserăm
  • ‑nstrăinaserăm
  • înstrăinasem
  • ‑nstrăinasem
a II-a (voi)
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
(să)
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
  • înstrăinați
  • ‑nstrăinați
  • înstrăinarăți
  • ‑nstrăinarăți
  • înstrăinaserăți
  • ‑nstrăinaserăți
  • înstrăinaseți
  • ‑nstrăinaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstrăinea
  • ‑nstrăinea
(să)
  • înstrăineze
  • ‑nstrăineze
  • înstrăinau
  • ‑nstrăinau
  • înstrăina
  • ‑nstrăina
  • înstrăinaseră
  • ‑nstrăinaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreinare
  • ‑nstreinare
  • înstreinat
  • ‑nstreinat
  • înstreinatu‑
  • ‑nstreinatu‑
  • înstreinând
  • ‑nstreinând
  • înstreinându‑
  • ‑nstreinându‑
singular plural
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înstreinez
  • ‑nstreinez
(să)
  • înstreinez
  • ‑nstreinez
  • înstreinam
  • ‑nstreinam
  • înstreinai
  • ‑nstreinai
  • înstreinasem
  • ‑nstreinasem
a II-a (tu)
  • înstreinezi
  • ‑nstreinezi
(să)
  • înstreinezi
  • ‑nstreinezi
  • înstreinai
  • ‑nstreinai
  • înstreinași
  • ‑nstreinași
  • înstreinaseși
  • ‑nstreinaseși
a III-a (el, ea)
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
(să)
  • înstreineze
  • ‑nstreineze
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreină
  • ‑nstreină
  • înstreinase
  • ‑nstreinase
plural I (noi)
  • înstreinăm
  • ‑nstreinăm
(să)
  • înstreinăm
  • ‑nstreinăm
  • înstreinam
  • ‑nstreinam
  • înstreinarăm
  • ‑nstreinarăm
  • înstreinaserăm
  • ‑nstreinaserăm
  • înstreinasem
  • ‑nstreinasem
a II-a (voi)
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
(să)
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
  • înstreinați
  • ‑nstreinați
  • înstreinarăți
  • ‑nstreinarăți
  • înstreinaserăți
  • ‑nstreinaserăți
  • înstreinaseți
  • ‑nstreinaseți
a III-a (ei, ele)
  • înstreinea
  • ‑nstreinea
(să)
  • înstreineze
  • ‑nstreineze
  • înstreinau
  • ‑nstreinau
  • înstreina
  • ‑nstreina
  • înstreinaseră
  • ‑nstreinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înstrăina înstrăinare înstreina înstreinare

  • 1. tranzitiv A trece cuiva (prin vânzare) stăpânirea unui lucru; a aliena un bun material.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aliena 2 exemple
    exemple
    • Partea din stînga drumului a fost cea dintîi înstrăinată din pămînturile familiei. Un străbunic a înzestrat cu ea o fată. REBREANU, R. I 71.
      surse: DLRLC
    • absolut Dumneata ai cumpărat. Dînșii au cumpărat... Eu am înstrăinat în deplină stăpînire a facultăților mele. C. PETRESCU, A. 336.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Cei care înstrăinează bunuri obștești sunt pedepsiți de lege.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv A-și părăsi familia, locul de naștere sau de reședință, stabilindu-se în altă parte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • N-a vrut să se înstrăineze de pe locurile unde s-a născut și a îmbătrînit. REBREANU, R. I 150.
      surse: DLRLC
    • 2.1. figurat A se îndepărta sufletește; a pierde afecțiunea, simpatia cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Biata maică simțea că iar va rămînea singură și uitată, că puiul se înstrăinează. SADOVEANU, O. I 271.
        surse: DLRLC
    • 2.2. tranzitiv A face pe cineva să se îndepărteze de ceva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Două strofe... vom mai transcrie... căci urmarea, pînă la sfîrșit, ne înstrăinează cu totul de viața vînătorilor. ODOBESCU, S. III 89.
        surse: DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ și: înstrăin.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • În + străin
    surse: DEX '09 DEX '98