14 definiții pentru însenina


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

însenina [At: ȘINCAI, HR. I, 150/17 / V: (reg) ~săn~, ~sări~, ~eri~ / Pzi: ~nez, (înv) însenin / E: ml inserenare] 1 vru (D. cer, vreme) A deveni senin Si: a se limpezi, a se lumina. 2-5 vtr (Fig; d. oameni) (A face să devină sau) a deveni (vesel sau) liniștit etc. 6 vi (îrg; d. persoane) A apărea pe neașteptate.

ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ÎNSENINÁ, înseninez, vb. I. 1. Refl. (Despre cer, vreme etc.; la pers. 3) A deveni senin. 2. Refl. și tranz. Fig. (Despre oameni, p. ext. despre psihicul lor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina. [Prez. ind. și: însenín] – Lat. inserenare.

ÎNSENINÁ, înseninez și insenín, vb. I. Refl. 1. (Despre cer, p. ext. despre vreme, atmosferă) A deveni senin (prin împrăștierea norilor). Aerul se-nsenina, Și cerul se lumina. ALECSANDRI, O. 119. ◊ Impers. Tu cu ochii faci belele; Intri-n cas’, se luminează, Ieși afar’, se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40. 2. Fig. (Despre om sau despre fața, privirea lui) A deveni liniștit, pașnic, vesel; a se liniști, a se potoli. Fața i se însenină la ideea unei izbînzi atît de lesnicioase. NEGRUZZI, S. I 169. Trimise atunci de spuse în toate părțile, ca să se însenineze și să se liniștească duhurile turburate și înspăimîntate. BĂLCESCU, O. II 109. ◊ Tranz. (Rar) Blînda armonie a versurilor lui ne-a încîntat anii, înălțîndu-ne și înseninîndu-ne. SADOVEANU, E. 73. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi ghidul. EMINESCU, O. I 193.

A ÎNSENINÁ ~éz tranz. (despre persoane sau despre manifestările lor) A face să se însenineze. /<lat. inserenare

A SE ÎNSENINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre cer) A deveni senin. 2) (despre timp) A se schimba spre bine; a se răzbuna. 3) fig. (despre persoane) A recăpăta buna dispoziție; a se descreți. 4) fig. (despre manifestări ale oamenilor) A deveni senin, liniștit. /<lat. inserenare

înseninà a. a se face senin: cerul se însenină; fig. fața-i se însenină. [Lat. SERENARE].

înseninéz v. tr. Fac senin, luminez. V. refl. Mă fac senin, mă luminez: ceru se înseninează. Fig. Mă înveselesc, îmĭ ĭaŭ o față veselă: la această veste, s’a înseninat; fața i s’a’nseninat. V. posomorăsc, scapăr.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înseniná (a ~) vb., ind. prez. 3 însenineáză

înseniná vb., ind. prez. 3 sg. însenineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSENINÁ vb. 1. a se deschide, a se însori, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) *3. v. lumina.

ÎNSENINA vb. 1. a se deschide, a se limpezi. (Cerul s-a ~.) 2. a se limpezi, a se lumina, (pop.) a se răzbuna, (Transilv.) a se tistăli. (Afară s-a mai ~.) 3.* (fig.) a se lumina. (S-a ~ cînd m-a văzut.)

A (se) însenina ≠ a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca

A însenina ≠ a înnora

Intrare: însenina
însenina1 (1 -nez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însenina
  • ‑nsenina
  • înseninare
  • ‑nseninare
  • înseninat
  • ‑nseninat
  • înseninatu‑
  • ‑nseninatu‑
  • înseninând
  • ‑nseninând
  • înseninându‑
  • ‑nseninându‑
singular plural
  • înseninea
  • ‑nseninea
  • înseninați
  • ‑nseninați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înseninez
  • ‑nseninez
(să)
  • înseninez
  • ‑nseninez
  • înseninam
  • ‑nseninam
  • înseninai
  • ‑nseninai
  • înseninasem
  • ‑nseninasem
a II-a (tu)
  • înseninezi
  • ‑nseninezi
(să)
  • înseninezi
  • ‑nseninezi
  • înseninai
  • ‑nseninai
  • înseninași
  • ‑nseninași
  • înseninaseși
  • ‑nseninaseși
a III-a (el, ea)
  • înseninea
  • ‑nseninea
(să)
  • însenineze
  • ‑nsenineze
  • însenina
  • ‑nsenina
  • însenină
  • ‑nsenină
  • înseninase
  • ‑nseninase
plural I (noi)
  • înseninăm
  • ‑nseninăm
(să)
  • înseninăm
  • ‑nseninăm
  • înseninam
  • ‑nseninam
  • înseninarăm
  • ‑nseninarăm
  • înseninaserăm
  • ‑nseninaserăm
  • înseninasem
  • ‑nseninasem
a II-a (voi)
  • înseninați
  • ‑nseninați
(să)
  • înseninați
  • ‑nseninați
  • înseninați
  • ‑nseninați
  • înseninarăți
  • ‑nseninarăți
  • înseninaserăți
  • ‑nseninaserăți
  • înseninaseți
  • ‑nseninaseți
a III-a (ei, ele)
  • înseninea
  • ‑nseninea
(să)
  • însenineze
  • ‑nsenineze
  • înseninau
  • ‑nseninau
  • însenina
  • ‑nsenina
  • înseninaseră
  • ‑nseninaseră
însenina2 (1 -n) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însenina
  • ‑nsenina
  • înseninare
  • ‑nseninare
  • înseninat
  • ‑nseninat
  • înseninatu‑
  • ‑nseninatu‑
  • înseninând
  • ‑nseninând
  • înseninându‑
  • ‑nseninându‑
singular plural
  • înseni
  • ‑nseni
  • înseninați
  • ‑nseninați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însenin
  • ‑nsenin
(să)
  • însenin
  • ‑nsenin
  • înseninam
  • ‑nseninam
  • înseninai
  • ‑nseninai
  • înseninasem
  • ‑nseninasem
a II-a (tu)
  • însenini
  • ‑nsenini
(să)
  • însenini
  • ‑nsenini
  • înseninai
  • ‑nseninai
  • înseninași
  • ‑nseninași
  • înseninaseși
  • ‑nseninaseși
a III-a (el, ea)
  • înseni
  • ‑nseni
(să)
  • însenine
  • ‑nsenine
  • însenina
  • ‑nsenina
  • însenină
  • ‑nsenină
  • înseninase
  • ‑nseninase
plural I (noi)
  • înseninăm
  • ‑nseninăm
(să)
  • înseninăm
  • ‑nseninăm
  • înseninam
  • ‑nseninam
  • înseninarăm
  • ‑nseninarăm
  • înseninaserăm
  • ‑nseninaserăm
  • înseninasem
  • ‑nseninasem
a II-a (voi)
  • înseninați
  • ‑nseninați
(să)
  • înseninați
  • ‑nseninați
  • înseninați
  • ‑nseninați
  • înseninarăți
  • ‑nseninarăți
  • înseninaserăți
  • ‑nseninaserăți
  • înseninaseți
  • ‑nseninaseți
a III-a (ei, ele)
  • înseni
  • ‑nseni
(să)
  • însenine
  • ‑nsenine
  • înseninau
  • ‑nseninau
  • însenina
  • ‑nsenina
  • înseninaseră
  • ‑nseninaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însenina înseninare înseninat

  • 1. reflexiv impersonal A deveni senin.
    surse: DEX '09 DEX '98 antonime: înnora 2 exemple
    exemple
    • Aerul se-nsenina, Și cerul se lumina. ALECSANDRI, O. 119.
      surse: DLRLC
    • Tu cu ochii faci belele; Intri-n cas’, se luminează, Ieși afar’, se-nseninează. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 40.
      surse: DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv figurat (Despre oameni) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lumina înveseli 3 exemple
    exemple
    • Fața i se însenină la ideea unei izbînzi atît de lesnicioase. NEGRUZZI, S. I 169.
      surse: DLRLC
    • Trimise atunci de spuse în toate părțile, ca să se însenineze și să se liniștească duhurile turburate și înspăimîntate. BĂLCESCU, O. II 109.
      surse: DLRLC
    • rar Blînda armonie a versurilor lui ne-a încîntat anii, înălțîndu-ne și înseninîndu-ne. SADOVEANU, E. 73.
      surse: DLRLC
    • 2.1. prin extensiune (Despre psihicul oamenilor) A deveni sau a face să devină senin, liniștit, vesel; a (se) înveseli, a (se) lumina.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: lumina înveseli un exemplu
      exemple
      • Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi ghidul. EMINESCU, O. I 193.
        surse: DLRLC

etimologie: